„Un bancher este un domn care îţi oferă umbrela lui cînd soarele străluceşte, dar care ţi-o cere înapoi în momentul în care începe să plouă.“ (Mark Twain)

„Vrei un sendviş?“, m-a întrebat cu o mină veselă un tînăr care îşi umpluse farfuria de carton cu pîine tăiată în formă de triunghiuri. De vreo zece minute stăteam în faţa cortului unde se primesc donaţii şi îi priveam pe „indignaţii“ care au ocupat zona Catedralei St. Paul, cum se perindă prin faţa tăvilor pline. Din cînd în cînd, cîte un trecător grăbit agita un pic atmosfera, dînd din coate pentru a ajunge în faţă. Apoi scotea din rucsac cîteva caiete sau cîteva cărţi sau nişte conserve sau orice altceva care ar fi putut să le folosească protestatarilor, le ura mult succes şi pleca mai departe.

„Să ştii că nu costă nimic! Sînt gratuite!“, continuă insistent tînărul cu sendvişurile. „Nu, mulţumesc!“, i-am răspuns. „Nu mi-e foame.“ „Şi atunci de ce stai aici?“, a continuat el pe un ton uşor schimbat. „Sînt jurnalist şi vreau să scriu o poveste despre acest protest“ i-am explicat pe scurt motivul prezenţei mele acolo. Probabil că răspunsul i-a fost pe plac pentru că zîmbetul i-a revenit: „Vrei să scrii o poveste ştiinţifico-fantastică? Sau poate vreo dramă?“. „Nu! O poveste normală“, am precizat ignorînd tonul ironic al întrebării. „Dar astea nu se vînd!“ „Nu-i nici o problemă, pentru că eu nu vreau să vînd nimic. Vreau doar să-mi fac o idee despre atmosferă.“ „Atunci, te pot ajuta!“

Şi astfel, Mada, „inversul lui Adam“, după cum a precizat, mi-a devenit ghid pentru cîteva ore. Ne-am strecurat printre cele peste 200 de corturi aranjate liniar şi am vizitat bucătăria, cortul de prim ajutor şi zona de incantanţii budiste, înainte de a ne opri pentru cîteva clipe în biblioteca „oraşului corturilor“. I-au spus StarBooks, pentru a parodia numele binecunoscutului lanţ de cafenele „capitalist“, care