În 1992, anul când și-a lansat volumul „Douăsprezece povestiri călătoare”, numele lui Gabriel Garcia Marquez ajunsese demult în cele mai ascunse colțuri ale lumii. Era atât de faimos încât chiar și oameni care habar nu aveau cu ce se ocupă auziseră de el.

Precum o tinichea care-i era legată de coadă, celebritatea îl urma pe scriitorul columbian oriunde mergea, născând deseori întâmplări intrate în mitologia sa personală. Poate că una dintre cele mai savuroase s-a petrecut la Târgul de carte de la Sevilla, în iulie 1992. Gabriel Garcia Marquez tocmai trecuse printr-unul dintre cele mai delicate momente ale vieții sale: medicii îi extirpaseră o tumoare de un centimetru din plămânul stâng, consecință a țigărilor tari pe care le fuma fără încetare în tinerețe. Întremat, el și-a anunțat prezența la târgul de carte.

Evenimentul se anunța a fi exploziv din mai multe puncte de vedere. Gabriel Garcia Marquez avea să inaugureze standul columbian, dar și să-și lanseze volumul „Douăsprezece povestiri călătoare”, al cărui prim tiraj era de 500.000 de exemplare. Mai mult, se împlineau 25 de ani de la publicarea romanului „Un veac de singurătate” și clădirea era împânzită cu bannere care marcau momentul.

Prezent la lansare, politicianul Horacio Serpa, viitor candidat la președinția Columbiei, a surprins doi spanioli care discutau în fața unui afiș publicitar cu chipul lui Garcia Marquez. „Și cine e tipul?”, întreabă unul dintre ei. „A, e dictatorul Columbiei, e la putere de 25 de ani”, i-a răspuns celălalt.

Oricât ar părea de absurd, cei doi surprinseseră mai mult decât își puteau închipui natura celebrității de care se bucura scriitorul, care nu era una temperată, potrivită unui intelectual, ci una vulcanică, demnă de un om politic de anvergură mondială.

Președinte pentru o zi

Imediat după târg, cursul evenimentelor a luat o turnură demnă