Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcţie a judecătoarei Georgeta Buliga, de la Curtea de Apel Iaşi, condamnată definitiv pentru corupţie, informează Mediafax.
Potrivit Preşedinţiei, şeful statului a semnat, miercuri, decretul privind eliberarea din funcţie a Georgetei Buliga, judecător la Curtea de Apel Iaşi - "ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni".
CSM a propus şefului statului eliberarea din funcţia de judecător a Georgetei Buliga, condamnată definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare, pentru corupţie.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în februarie - martie 2010, judecătorul Georgeta Buliga de la Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Iaşi a pretins şi primit de la Liviu Popescu suma de 4.000 de euro". Femeia a susţinut că banii sunt pentru colegele sale de complet alături de care urma să judece, în fază de recurs, un proces privind partajul bunurilor pe care Popescu le obţinuse în timpul căsniciei cu soţia de care tocmai divorţase.
"Cu aceeaşi ocazie, inculpata Buliga a pretins şi o sumă pentru sine, al cărei cuantum nu l-a precizat. Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru ca inculpatul Popescu Liviu să obţină o soluţie favorabilă într-un proces civil referitor la partajarea, pe cale judiciară, a bunurilor aparţinând inculpatului Popescu Liviu şi fostei sale soţii, dosarul fiind în stadiu de recurs", susţin procurorii DNA.
Bunurile care ar fi trebuit împărţite erau, în mare, un apartament în municipiul Iaşi, un teren în judeţul Iaşi şi două maşini.
"În condiţiile în care Judecătoria Iaşi şi Tribunalul Iaşi constataseră că fosta soţie a învinuitului Popescu Liviu avusese o contribuţie de 90 la sută în dobândirea bunurilor comune şi îi fuseseră atribuite o mare parte din acestea, la data de 12 martie 2010, compl