Modificările se vor simţi din data de 11 decembrie. Denumirile de Accelerat, Rapid şi Personal vor dispărea, se vor reduce duratele de parcurs, iar unele preţuri vor fi ajustate odată cu noul mers al trenurilor.
Astfel, trenurile de călători vor fi structurate şi tarifate în funcţie de serviciile oferite, în trei categorii: Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R). Mai exact, trenurile Regio sunt actualele Personale, iar cele InterRegio sunt fostele Accelerate și Rapide.
Cifrele date publicităţii de cei de la CFR arată că trenurile vor circula atât în trafic internațional (70 trenuri internaționale – 40 InterRegio, 4 Intercity și 26 Regio), cât și în trafic local (1336 de trenuri – 28 Intercity, 198 InterRegio şi 1110 Regio).
Modificările de tarife se vor opera doar pentru trenurile InterRegio. Practic acestea se vor majora cu 12% faţă de cele practicate la accelerat. În ceea ce priveşte modificarea duratei de călătorie aceasta va fi resimţită la trenurile de rang superior pe magistralele 200 Brașov – Curtici și 300 București – Oradea, în contextul finalizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei. Durata de parcurs a trenului va fi cu o oră mai mică.
Prin aplicarea tarifului de InterRegio, abonamentele emise la tren Rapid vor scădea cu 40 lei până la 140 lei, iar cele de la tren Accelerat vor crește în medie cu 10 lei.
Modificările se vor simţi din data de 11 decembrie. Denumirile de Accelerat, Rapid şi Personal vor dispărea, se vor reduce duratele de parcurs, iar unele preţuri vor fi ajustate odată cu noul mers al trenurilor.
Astfel, trenurile de călători vor fi structurate şi tarifate în funcţie de serviciile oferite, în trei categorii: Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R). Mai exact, trenurile Regio sunt actualele Personale, iar cele InterRegio sunt fostele Accelerate și Rapide. @