Stoica Ion Daliss, şeful poliţiei din comuna prahoveană Colceag, este cercetat de DGA, fiind acuzat de trafic de influenţă, luare de mită, favorizarea infractorului, precum şi de alte infracţiuni.
Agentul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au cerut mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Însă tribunalul a dispus cercetarea în stare de libertate, obligându-l pe poliţist să nu părăsească ţara.
Poliţistul este obligat să nu se apropie de persoanele vătămate, denunţători, martori, precum şi de membrii familiei acestora, să nu comunice cu aceste persoane în mod direct sau indirect şi să nu se afle în locuinţa vreuneia dintre acestea.