UPDATE ora 13,40- Mircea Geoană a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului cu 112 – pentru, 5 abtineri şi 2 voturi împotrivă. Votul a fost electronic şi secret.
Şedinţa plenului a fost condusă de vicepreşedintele Radu Filip, senator PDL. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunţat, de asemenea, că după ce Mircea Geoană va fi revocat de plenul Senatului, Biroul Permanent se va reuni din nou pentru desemnarea unui preşedinte interimar al Senatului. Alegerea noului preşedinte al Senatului va avea loc luni, a mai spus Sârbu.
UPDATE 12,36. Deputatul PC Florentin Gust a anunţat, miercuri, că va pleca din USL, ca urmare a excluderii lui Mircea Geoană din PSD, totodată el declarând corespondentului Mediafax că a vorbit cu mai mulţi membri ai PSD Dolj, iar în următoarea perioadă mare parte dintre aceştia vor demisiona din partid.
Florentin Gust a declarat că îşi va depune demisia din USL luni, la Camera Deputaţilor. El susţine că, urmare a excluderii lui Mircea Geoană din PSD, vor pleca din USL, în primă fază, “zeci de primari şi parlamentari”.
——————————
Senatorii PSD si PNL au depus oficial actele prin care anunta retragerea sprijinului politic pentru Mircea Geoana si pierderea, implicit, de catre acesta, a functiei de presedinte al Senatului. Degeaba insa! Miercuri dimineata a inceput, oficial, lupta pentru sefia Senatului. PSD a depus cererea de revocare a lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului – fapt care determina, automat, convocarea Biroului Permanent, pentru alegerea unui nou presedinte.
Pana la decizia oficiala a Biroului Permanent al Senatului si desemnarea unui inlocuitor, Mircea Geoana conduce in continuare aceasta Camera a Parlamentului.
Cronologia evenimentelor, miercuri, 23 noiembrie 2011:
ora 10.40 – Pauza de consultari a fost prelungita. ora 10.25 - In timp ce senatorii au iesit in