Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tomograf de cinci stele la Spitalul Județean Bacău

Publicat in Adevarul, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Valoarea acestuia se ridică la peste 350.000 de euro. "Tomograful va conduce la obținerea unui diagnostic corect. Avem specialiști care știu să îl folosească", a declarat Dan Stoica, managerul Spitalului de Urgență Bacău. Președintele Consiliului Județean afirmă că acesta este primul pas în modernizarea Spitalului Județean din Bacău. "Peste o lună se va inaugura secția de Terapie Intensivă, dar și Chirurgia Pediatrică. Anul viitor se va inaugura Maternitatea", a dat asigurări Dragoș Benea, președintele CJ Bacău.

La eveniment, alături de cadrele medicale, au mai participat Mihaela Popescu, directorul Direcției de Sănătate Publică și Lucian Șova, președintele Consiliului de Administrație al spitalului băcăuan. "Aceasta este o revoluție tehnologică la Spitalul Județean. Vreau ca în curând să avem și o revoluție în domeniul resurselor umane pentru ca relația dintre medici și pacienți să fie la standarde ridicate", a sus Lucian Șova.

Tomograful este amplasat la parter, lângă Urgențe, are 16 sliceuri, scanarea este tridimensională, viteza cu care acesta realizează tomografia este mare și totodată se reduce expunerea pacientului investigat la radiații. Aparatul realizează o depistare precoce a trumorilor. "Acest tomograf permite imagini de o calitate optimă și depistarea unor tumori milimetrice", a mai adăugat Elena David, șeful laboratorului.

Acest tip de tomograf a fost lansat pe piața medicală pentru prima oară la Congresul Medical de la Viena în 2010. Deși prețul este ridicat, au fost vândute 8.000 în întreaga lume. Vechiul computer tomograf care a funcționat 11 ani la spitalul din Bacău a fost mutat la spitalul din Buhuși.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°