Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pachete educaţionale originale apreciate de profesori

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 noiembrie 2011 ·

Acolo unde există multă perseverenţă, dar şi originalitate, dublate de muncă asiduă şi asumarea unor posibile riscuri, ideile se pot concretiza în mici afaceri de succes. Un astfel de demers – de data aceasta unul educaţional – s-a putut materializa într-o afacere. Editura EDU din Târgu-Mureş condusă de prof. dr. Ciprian Năprădean a început modest, dar pachetele educaţionale din ultimii ani, tot mai apreciate, atât în judeţ, cât şi în ţară, reprezintă o garanţie a seriozităţii şi, implicit, a succesului. Rezultatele sunt benefice pentru cei care folosesc pachetele educaţionale EDU, din ce în ce mai numeroase şi diversificate. Începând de la revistele şcolare pentru mai multe discipline şi terminând cu CD-uri şi chiar DVD-uri cu jocuri, elevii mureşeni – mai ales cei din învăţământul primar – folosesc cu multă eficienţă toate aceste pachete pentru că se simt atraşi atât de modul în care sunt concepute, cât şi originalitatea lor.

Teste de evaluare şi jocuri pe calculator

Produsele EDU sunt apreciate pentru atractivitatea lor, dar mai ales pentru faptul că prin conţinutul lor creează acel climat interactiv atât de necesar procesului de predare-învăţare. Dana Raduly, profesoară de engleză la Gimnaziul ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Mureş, consideră că ”Fie că este vorba de revistele în limba engleză, fie că este vorba de jocurile de pe DVD-uri sau imaginile de pe CD-uri, eu personal le consider produse de calitate. Pot fi folosite cu eficienţă în procesul de învăţământ, elevii simţindu-se foarte atraşi de conţinutul lor.” În conceperea acestor produse s-a ţinut seama, în mod firesc, de particularităţile de vârstă ale elevilor.

Sanda Prus, institutor la Gimnaziul ”Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureş, a precizat faptul că ”Pachetele educaţionale EDU constituie o atractivă invitaţie la studiu individual. De ce? De unde? Cum? sunt întrebări la care

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum o ora
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum 40 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 25 minute
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Guvernul PSD alocă 450 de milioane de euro industriei prelucrătoare, pe modelul sprijinului pentru industria agroalimentară și pentru materialele de construcții

Adevarul acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, în şedinţa Executivului, că va fi adoptat un nou proiect major de investiţii pentru susținerea mediului privat de afaceri.

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum 15 minute
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 34 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/25°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°