Preşedintele Băsescu a atenţionat statele din Uniunea Europeană că România nu este dispusă să plătească lăcomia băncilor străine. "Vreau să cred că anunţul Băncii Centrale a Austriei privind scăderea fluxurilor de capital către statele din zona non-euro a fost o eroare sau o neînţelegere a efectelor", a declarat Traian Băsescu, în faţa mai multor şefi de bănci austriece, prezenţi la conferinţa ''Analysing Romania's future economic potential'', organizată de grupul ''The Economist''.
Preşedintele a spus clar şi răspicat că băncile statelor europene au obţinut "profituri uriaşe" în România, iar dacă se pregătesc să o lase nefinanţată în criză este "lipsă de fair play". “ Să nu uităm că privatizarea sistemului bancar a fost condiţie pentru intrarea în Uniunea Europeană”, a mai spus şeful statului. Acesta a adăugat că nu vrea să creadă că statele venite mai târziu în UE vor fi puse să plătească "lăcomia" băncilor.
Bancherii îl contrazic pe preşedintele Băsescu şi spun că ţările mai vechi din UE au aceleaşi interese ca şi România. Decizia Băncii Centrale din Austria potrivit căruia băncile austriece ar trebui să îşi reducă liniile de finanţare acordate subsidiarelor din Europa de Est nu va afecta România, a declarat Steven van Groningen, preşedintele şi CEO al Raiffeisen Bank România. Acesta a catalogat declaraţiile lui Băsescu drept speculaţii. " Vorbim mai mult despre speculaţii. A fost publicat un comunicat de presă, cu un conţinut destul de vag. Din punctul nostru de vedere, nu va exista o consecinţă asupra României. Este o situaţie care ţine de băncile individuale. Nu cred că sugestia este o eroare şi nu ştim care vor fi consecinţele, dacă acestea vor exista", a afirmat Steven van Groningen, prezent la conferinţa ''The Economist''.
Preşedintele BCR, Dominique Bruynseels, a declarat că este nevoie de o gîndire comună a