Mergand pe antagonismul sani-religie, adica Sodoma de azi vs viata curata in abstracto, Sinisa Dragin promoveaza fara sa vrea un gen particular de vulgaritate. Pe langa vulgaritatea primara, fizica, simbol transparent al unui prezent lipsit de Dumnezeu, isi face loc kitsch-ul religios, spiritual - de epigon al lui Andrei Tarkovski ratacit intr-o lume aflata pe calea pierzaniei.
Cel de-al treilea lungmetraj al regizorului sarb care a facut scoala de film la Bucuresti a avut o gestatie indelungata, datorata mai ales faptului ca si-a gasit cu greu banii, fiind un proiect scump pentru Romania - 1.300.000 euro. Filmarile acestei coproductii romano-sarbe, care a implicat de asemenea bani austrieci si europeni (prin Eurimages) au inceput in 2006. S-a mai filmat in 2008 si 2009.
Poate ca daca filmul ar fi iesit mai repede, ar fi fost mai bine. Cu cat mai aproape de trecut, cu atat mai bine (la inceputul anilor 90 s-ar fi potrivit). Sinisa Dragin nu face un soi special de cinema (motiv pe care unii spectatori cu mai putina educatie & cultura cinematografica il invoca drept motiv pentru care prefera "altfel" de filme, adica altceva decat filmele minimaliste).
"Daca bobul nu moare", desi ambitios din punct de vedere vizual (cu licurici in CGI si o biserica iesind din apele Dunarii, luminata pe dinauntru, cu zapada sau apa batand in albastru si cadre albite, ca de soare), apartine unui gen de cinema care se practica "inainte" si care azi mai are priza doar la nostalgici, la cei care nu prea vad filme sau la cei care isi fac cruci largi cand trec cu "troleul" pe langa biserica, fara a fi prin asta niste fiinte spirituale.
Nu doar "inainte" - cand traia Andrei Tarkovski, dar si inainte de '89 - cand limbajul cinematografic fierbea soparle la foc mic. Caderea comunismului a facut sa cada multe bariere, dar asta nu duce la mai multa spo
