Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omule, o vei iubi!

Publicat in Adevarul, joi 24 noiembrie 2011 ·

De la Adam şi Eva, din Geneză, s-a scris enorm despre iubire şi, desigur, insuficient. Scott Fitzgerald reuşeşte să rezume în „O, vrăjitoare roşcată!", în doar cincizeci de pagini, ce este veşnic şi în dragoste, şi în suferinţă.

În biblioteca personală, „O, vrăjitoare roşcată!" stă alături de „Dragostea în vremea holerei", căci aici totul este magic, deşi nu este patetic. Timpul care se cheamă că a fost viaţa unui librar oarecare îndrăgostit de o femeie excepţională, o dansatoare, o vrăjitoare!, deci, inaccesibilă lui, trece demn şi inutil, aşa cum obişnuiesc să treacă vieţile noastre, aproape toate.

Dragostea pe care Merlin i-o poartă lui Caroline, căci dragoste este, deşi nu este binevoitoare, pizmuieşte, se laudă şi se trufeşte, se poartă cu necuviinţă, caută ale sale, se aprinde de mânie şi gândeşte răul, chiar şi aşa, neîmplinită, nu este nici cea mai curată, nici cea mai frumoasă din istoria iubirilor, dar este autentică.

Aşa se îndrăgosteşte un bărbat - atunci când cuvintele aleargă spre el, ţipând să fie folosite, cele mai bune cuvinte ţipând să fie folosite, deşi nu sunt niciodată. Şi, mai ales, aşa iubeşte un bărbat o femeie pe care nu o poate avea. Aşa, căsătorindu-se cu altcineva, ascunzând sub haine decente mărturia a ceea ce este de fapt, ajungând, naiba-ştie-cum, la treizeci şi cinci de ani şi apoi petrecându-şi ultimele trei decenii retrăgându-se din viaţă, abandonând întâi tranşee, şi apoi războaie, consolidându-şi poziţia în clasa de mijloc, privind, resemnat, viaţa fiului său, jucată la bursă, devenind, în cele din urmă, prea bătrân şi pentru amintiri, contemplându-şi totuşi tot timpul acesta pierdut şi sperând, adesea în zadar, că raiul există.

Cu excepţia notabilă a lui Ian McEwan, nu cunosc niciun scriitor care să înţeleagă timpul aşa cum l-a înţeles Scott Fitzgerald. Este, probabil, cel mai inteligent cronicar de vieţi f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 56 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 14 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 29 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°