Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fraţii Costea au învins! Gigi le-a cerut iertare, Ilie Stan schimbă tactica pentru ei

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 24 noiembrie 2011 · ·

Jocul dezastruos de la Piatra-Neamţ i-a expus din nou criticilor pe fraţii Costea, dar îi şi ajută. În doar cîteva zile, ei au redevenit obiectivele principale ale şefilor Stelei, din nişte fotbalişti blamaţi pentru randamentul de pe teren. Becali i-a acuzat dur în urma eşecului cu Ceahlăul (0-1), dar şi-a schimbat discursul după ce a văzut că fraţii sînt doriţi de rivalele Stelei. După ce i-a numit "maimuţoi" pe atacanţii lui, patronul a avut o discuţie cu ei şi le-a cerut iertare: "Mă scuzaţi că v-am jignit! A fost o ieşire, aşa, la nervi, dar eu am în continuare încredere în voi". Nu doar patronul a reacţionat, ci şi antrenorul. Ilie Stan crede că unul dintre motivele pentru care oltenii nu joacă aşa cum se aşteaptă lumea de la ei e că nu le convine tactica. De aceea, Steaua nu va mai juca 4-4-2, ca la Piatra-Neamţ, decît în condiţii speciale. De acum înainte, Stan trece la 4-3-3, adică aşezarea în care Florin şi Mihai s-au descurcat cel mai bine la Craiova! Costea I va fi extremă stînga, iar fratele lui va juca pe partea opusă a terenului, exact poziţiile pe care le preferau pe vremea în care îmbrăcau tricoul albastru al Ştiinţei.

Ilie face astfel un compromis, fiindcă schimbarea de dragul atacanţilor olteni îl determină să folosească o tactică pe care el n-a mai utilizat-o niciodată de cînd a preluat conducerea Stelei. A jucat mereu 4-4-2, o aşezare în care Florin şi Mihai nu pot evolua împreună.

"Fiecare dintre Florin şi Mihai Costea a dat randamentul cel mai bun la Craiova cîtă vreme nu s-au aflat împreună pe teren în acelaşi timp. Părerea mea e că ar fi mai bine să se despartă"

Ioan Becali, impresar

"Mihai Costea e un jucător mediocro. Florin, în schimb, e fotbalist de echipa naţională, dar el suferă în urma acelei operaţii de la genunchi şi mai are probleme de comportament. Gigi îi distruge pe amîndoi"

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în București, într-un bloc de pe Aleea Haiducului. Trei oameni au fost răniți I VIDEO

Libertatea acum 28 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un apartament dintr-un bloc de pe Aleea Haiducului din București. Trei oameni au fost răniți, potrivit primelor date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Utgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov, relatează News.ro.

Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, cu 84% peste perioada similară din 2024. Doar în cursul lunii februarie la deficit s-au adăugat 3,2 miliarde euro

Ziarul Financiar acum 29 minute
Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, comparativ cu 2,6 miliarde euro în ianuarie-februarie 2024, după ce deficitul din schimburile internaţionale de bunuri s-a majorat cu 1,5 miliarde euro, iar exced

Bătălia taxelor vamale: China răspunde SUA și mărește tarifele pentru produsele americane la 125%

Libertatea acum o ora
China a anunțat creșterea tarifelor la importurile din Statele Unite cu un procent impresionant de 125%, începând de mâine, 12 aprilie 2025, potrivit CNN.

Trump confirmă o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, sugerând că decizia ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul, relatează agenţia poloneză de p

Trafic feroviar oprit pe Valea Prahovei, după ce un tren a lovit un camion. Alte trei trenuri de călători staţionează - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Circulaţia feroviară este temporar oprită, vineri, între staţiile Sinaia şi Buşteni, în urma unui accident feroviar produs după ce şoferul unui autocamion a intrat pe linia ferată, autovehiculul fiind lovit de un tren care venea de la Budapesta şi î

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului

News.ro acum o ora
Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea unor baze militare este exclusă. Prezenţa trupelor ameri

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Capital acum o ora
Prognoza meteo pentru perioada 14 aprilie – 11 mai 2025 aduce vești importante pentru toți cei care plănuiesc activități în aer liber, inclusiv de Paște și 1 Mai. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în majoritatea regi

INS: În martie 2025, rata anuală a inflației a scăzut la 4,9%

Capital acum o ora
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,9% în martie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În februarie 2025, rata anuală a inflației a fost 5%.

Comandanta bazei militare SUA din Groenlanda a fost demisă, după ce s-a delimitat de declarațiile critice făcute de JD Vance pe insulă

HotNews acum o ora
Deși declarația nu a citat un motiv explicit pentru îndepărtarea comandantei, oficialii au afirmat că „acțiunile de subminare a lanțului de comandă sau de subminare a agendei președintelui Trump nu vor fi tolerate”, scrie New York Times. Armata amer

Marcel Ciolacu, noi reproșuri pentru Victor Ponta: Înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta „înjură și vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă

Vremea

București
acum

vin.

-2°/10°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/7°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

-2°/14°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°