În ianuarie 1954, aflat într-un safari în Africa împreună cu cea de-a patra sa soție, scriitorul Ernest Hemingway a scăpat din două accidente de avion petrecute în interval de două zile. Și-a povestit aventura în ultima sa carte, publicată postum.
La sfârşitul lui 1953, Ernest Hemingway atinsese punctul maxim al gloriei sale. Cu un an în urmă publicase micul roman „Bătrânul și marea”, care s-a dovedit a fi cea mai de seamă scriere a sa. Nu i-a adus doar o grămadă de bani, ci şi un lucru la care visase în secret de mult timp: un premiu literar foarte important, Pulitzer. Şi, mai mult, un an mai târziu i-a convins pe membrii Academiei Suedeze să-i dea Nobelul pentru literatură.
Hemingway a luat atunci una dintre acele decizii care i-au marcat viaţa pe cât de decisiv, pe atât de spectaculos: a hotărât să-i dăruiască, de Crăciun, soţiei sale, Mary Welsh, un safari în Africa.
Călătoria s-a desfăşurat fără probleme până în ianuarie 1954, când, în timp ce se îndreptau către cascada Murchison, pe care vroiau să o fotografieze din aer, avionul în care se aflau s-a prăbuşit, oprindu-se în nişte arbuşti. Cu norocul chior de care a avut parte toată viaţa, Hemingway a fentat şi de această dată moartea. Nu s-a ales decât cu o rană la cap. Soţia lui şi-a rupt şi ea două coaste.
Oricât ar părea de incredibil, lucrurile nu s-au oprit aici. A doua zi, cei doi s-au suit în alt avion care ar fi trebuit să-i ducă în cel mai apropiat oraş, pentru a primi asistenţă medicală. Avionul a explodat, însă, în timp ce se pregătea să decoleze. Evident, soţii Hemingway au scăpat şi de această dată. N-au mai fost, însă, la fel de norocoşi. Ernest şi-a spart din nou capul, rana fiind una urâtă. Au ajuns în oraşul Entebee fix la timp pentru a citi necrologurile pe care mulţi ziarişti apucaseră deja să le scrie.
Începutul unui declin dureros
Deşi a scăpat
