Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă generală în Portugalia

Publicat in Bursa, vineri 25 noiembrie 2011 ·

* Fitch a redus calificativul de credit al ţării

Portugalia s-a confruntat, ieri, cu prima grevă generală din ultimul an, declanşată împotriva măsurilor de austeritate, mişcarea afectând serviciile publice din ţară.

Sute de zboruri internaţionale de pe aeroporturile din Lisabona şi Porto au fost anulate. Metroul din Lisabona nu a circulat întreaga zi, iar serviciul de navete de pe râul Tejo a fost complet întrerupt. Transportul feroviar a fost, de asemenea, perturbat.

Angajaţii din administraţie, educaţie, sănătate şi cultură au încetat, de asemenea, lucrul. Nici serviciile poştale nu au funcţionat.

Sindicaliştii protestează faţă de măsurile de austeritate pe care guvernul s-a angajat să le aplice în schimbul pachetului de sprijin financiar de 78 de miliarde de euro obţinut de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Printre măsurile adoptate se numără majorarea TVA la gaze şi energie electrică, creşterea preţurilor în transporturi, îngheţarea salariilor funcţionarilor publici. În sectorul privat, ziua de muncă va fi mărită cu jumătate de oră, conform măsurilor amintite.

"Ţara noastră nu mai poate regresa, iar lucrătorii nu mai pot fi exploataţi aşa cum sunt acum", a declarat Manuel Carvalho da Silva, secretarul general al sindicatului CGTP.

Ieri, agenţia de evaluare Fitch Ratings a revizuit în scădere ratingul Portugaliei pentru împrumuturile pe termen lung în valută şi monedă locală, de la "BBB-" la "BB+" (categoria investiţiilor speculative), şi calificativul pe termen scurt, de la "F3" la "B". Ratingurile au fost scoase de sub supraveghere, cu implicaţii negative.

Plafonul de ţară al Portugaliei a fost confirmat la "AAA", cu pers-pectivă negativă.

"Dezechilibrele fiscale majore, datoriile ridicate din toate sectoarele şi perspectiva macroeconomică nefavorabilă arată că profilul suveran de credite al ţă

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 3 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

mie.

0°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°