Nu de mult, am citit in niste reviste, ca Fundatia Soros Romania a facut un pertinent sondaj de opinie, referitor la ceea ce cred conationalii nostri despre credinta, religie, viata de apoi si alte aspecte… paranormale.
Interesant mi s-a parut faptul ca cifrele sondajului arata ca doar 1% din romani s-au declarat atei convinsi, iar la capatul opus al chestionarului, peste 90% dintre noi cred ca exista Dumnezeu. Asta inseamna, ca, daca atat de multi cred in Dumnezeu, atunci ei cred automat si in viata de apoi? Eh, deja incep diferentele! Se pare ca nu toti vedem Divinitatea la fel si nici chiar termenii de baza ai credintei. Iata mai jos cateva cifre in procente, cifre care nu fac decat sa ne buimaceasca mai rau, in loc sa ne explice clar optiunea noastra ca si natie, noi romanii declarandu-ne aproape integral… un popor crestin.
Este totusi incredibil ca, dupa aproape jumatate de secol de comunism (adus si implementat fortat in Romania) si dupa atat de multa indoctrinare impotriva religiilor de orice fel, oamenii nu si-au abandonat credinta. Astfel, studiul arata ca desi 94% dintre cei chestionati au raspuns da la intrebarea „Credeti sau nu ca exista Dumnezeu?“, doar 42% dintre acestia accepta viziunea dogmei crestine potrivit careia exista un Dumnezeu intrupat intr-o fiinta ! Restul de 49% vazand puterea divina mai degraba ca un spirit sau o forta a vietii intr-o forma mai abstracta (neintrupata) si universala. Aproape toti romanii cred in numeroase aspecte care provin din crestinism sau au legatura cu acesta. Astfel 88% cred ca noi avem suflet, iar alti 87% cred ca exista pacat. Ciudat e ca desi cred in pacat sau in existenta raiului, multi nu cred ca exista pedeapsa sau recompensa in viata de apoi! In existenta raiului si a iadului cred 79% din romani. Procentul care crede in viata de dupa moarte este de 63% ; deci doar acest procent crede si in jude