Creditele pentru firme şi populaţie au scăzut în octombrie cu 0,2% faţă de septembrie, la echivalentul a 221de miliarde de lei, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Totuşi, soldul creditelor a crescut în octombrie cu 6,9% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.
CITEŞTE ŞI:
BNR: Băncile-mamă vor fi afectate şi ele dacă reduc finanţările către România
Raiffeisen Bank: La prima vedere, finanţările băncii nostre în România nu vor fi afectate
În octombrie, creditul în lei a scăzut cu 0,6% în termini reali faţă de septembrie şi a crescut cu 4,2% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, la 80,7 miliarde de lei.
Creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,3%, deşi exprimat în euro a crescut cu 0,4%, raportat la luna anterioară şi a crescut cu 8,5% faţă de octombrie 2010 (exprimat în euro s-a majorat cu 7%), la echivalentul a 140,3 miliarde de lei.
Defalcat, populaţia a împrumutat în moneda naţională 35,4 miliarde de lei, cu 0,5% mai puţin faţă de septembrie şi cu 2,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar companiile au luat credite de 45,2 miliarde lei, în creştere cu 0,5% şi respectiv 10,4%.
În valută, creditele populaţiei s-au situat în octombrie la 68,6 miliarde lei, în scădere cu 0,2% faţă de luna anterioară, dar cu 6,1% mai mari faţă de octombrie 2010.
În ceea ce priveşte firmele, acestea au contractat credite în valută de 71,6 miliarde lei, valoare cu 0,4% mai mică faţă de septembrie, dar cu 10,8% mai mare comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent.