Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţesa Danemarcei se întâlneşte sâmbătă cu elevii Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri”

Publicat in Adevarul, joi 24 noiembrie 2011 ·

Alteţa sa va fi invitata de onoare în cadrul simpozionului "Case regale europene", organizat de Asociaţia pentru Managementul Artelor. Vor expune teme patru unităţi şcolare din municipiul Galaţi.

Aula Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi va fi gazda conferinţei "Case Regale Europene", organizat de Asociaţia pentru Managementul Artelor.

Conferinţa urmăreşte să aducă în atenţie pagini de istorie trecută şi recentă, în special în rândul elevilor de liceu şi gimnaziu. În cadrul acestui proiect, elevii vor avea ocazia să descopere informaţii inedite despre familiile conducatoare din Europa de-a lungul secolelor, precum şi prezenta lor actuală la conducerea unor state europene.

Conferinţa va avea şi un invitat de onoare, în persoana Alteţei Sale Serene Eleonore de Schaumburg-Lippe, prinţesă a Danemarcei, stră-strănepoată a Regelui Frederick al VIII-lea şi descendentă a Regelui George al II-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Elevii vor avea astfel ocazia de a cunoaşte şi de a discuta direct cu un reprezentant al unei case regale.

La conferinţă vor fi prezentate patru teme: "Casa Regală a României - genealogie şi înrudire cu alte Case Regale europene", prezentată de elevii Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", "Casa de Habsburg", prezentată de elevii Colegiului Costache Negri, "Eticheta şi protocolul la Curţile Regale", expusă de Şcoala Generală nr. 43 "Dan Barbilian" şi "Nunţi regale", proiect prezentat de elevii Şcolii Generale nr. 3 "I.L. Caragiale".

La simpozion vor mai participa reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi profesori de istorie din cele patru unităţi şcolare. Conferinţa va avea loc sâmbătă şi va începe la ora

Asociaţia pentru Managementul Artelor nu este la primul proiect în Galaţi: a organizat anul trecut conferinţa "Regii României

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 16 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 2 ore
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 39 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 48 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°