„În ce fel de ţară trăim?” (Evenimentului Zilei). „Incompetenţa primarului, mascată prin greva foamei” (Adevărul).
„PSD, Moş Crăciun pentru PDL” La insistenţele USL, Mircea Geoană a pierdut şi şefia Senatului. Revocarea să deschide competiţia pentru preşedinţia Camerei Superioare. Dacă la USL situaţia este clară, în tabăra puterii balanţa atârnă în favoarea PDL, deşi sunt voci în UDMR care spun că funcţia ar trebui „logic" să revină Uniunii. Vasile Blaga şi Radu Berceanu sunt candidaţii favoriţi în cursa în care intră şi Titus Corlăţean, scrie România Liberă. Sabina Fati considera în editorial ca “Victor Ponta a sacrificat cel mai important fotoliu deţinut de Opoziţie pentru a scăpa de rivalul său Mircea Geoană, fără ca PSD să câştige altceva în schimb. În paralel, USL lansează campania de suspendare a preşedintelui, ştiind, la fel ca în cazul lui Geoană, că nu poate strânge suficiente voturi pentru a duce demonstraţia la bun sfârşit. Cu cât găsesc mai multe motive pentru a-l scoate pe Traian Băsescu din joc, cu atât liderii Opoziţiei fac însă mai multe erori.”
“M.Geoana şi-a dezbrăcat caracterul până dincolo de chiloţi” – notează Cristian Tudor Popescu în Gândul “Când, după probabil cele mai jenante momente din istoria politică postdecembristă, Biroul Permanent (al Senatului – n.red) l-a dat jos de pe scaun, fostul diplomat, ambasador şi ministru de externe a ajuns cu injuriile până la antimaghiarisme xenofobe demne de C.V.Tudor: "Ce cadou vor cretinii ăştia să facă naţiunii, să ajungă Marko Bela al doilea om în stat!"."Băiatul fin " născut dintre "tovarăşi", mit al politicii post' 89, a dat un cap în gura civilizaţiei politice din România demn de Vanghelie sau Mazăre.” Consideră CTP
„În ce fel de ţară trăim?” se întreabă în editorialul Evenimentului Zilei profesorul universitar Vlad Nistor şi concluzia este trista “trăim într-o ţară fără de