- povestea unui transsexual american în Bucureşti -
Cînd l-am întîlnit prima oară pe Robyn, semăna cu Einstein. Un american nu mai înalt decît mine, purta haine largi şi ochelari, iar părul îi era alb şi zburlit. Mă impresiona vocea lui, avea o voce caldă şi profundă, dar cu o tonalitate neobişnuită. Are peste 50 de ani şi lucrează la ambasada Statelor Unite.
Ne-am reîntîlnit după cîteva luni. Face tratament cu hormoni şi a trecut prin multe ore de electroliză pentru a scăpa de barbă. Are părul ondulat, iar în urechi strălucesc o pereche de cercei. Hainele îi sînt asortate, iar la gît îşi leagă o eşarfă viu colorată. Zîmbetul larg îmi spune că se simte mult mai bine. Am înţeles că Robyn e nume feminin. Ne-am pus pe poveşti.
De cînd se ştie, Robyn ar fi vrut să fie femeie. Cînd avea vreo cinci ani, a avut un vis: se făcea că s-a pierdut în pădure şi a ajuns în faţa unei case luminate. În această casă le era permis să intre doar fetelor, aşa că a continuat să meargă. În drumul său, tot dădea însă peste aceeaşi casă, aşa că, în final, a bătut la uşă. O fată a deschis uşa, iar Robyn a rugat-o cu disperare să-l lase să intre. „Normal că poţi intra, eşti de-a noastră“, i-a răspuns fata. Robyn s-a trezit brusc, dezamăgit că schimbarea avusese loc doar în vis.
Pînă la şapte ani, surorile mai mari îl foloseau drept manechin şi îl îmbrăcau cu rochii. După ce s-au oprit, a început să se furişeze în camerele lor, pentru a le proba hainele şi a folosi machiajul. Realiza că ceea ce face este neobişnuit, însă nu s-a oprit. A continuat să ducă o viaţă secretă ca adolescent, iar în primul an de facultate scria pentru prima dată în jurnal că „mental, sînt fată“. Îşi comanda în secret haine feminine din cataloage şi se plimba prin oraş îmbrăcat ca femeie. Nu a vorbit însă cu nimeni despre asta pînă în 1990.
De acum încolo, mă voi referi la Robyn ca la ea,
