Povesti de iubire
Doamne, ce frumoasa e cateodata viata! Afara e o seara racoroasa de vara si eu stau pe terasa, cu picioarele ridicate pe-un scaun. Intr-o mana tin un pahar cu o bautura aromata; fara alcool sau cofeina, nici vorba, o bautura de fructe, pe care mi-am preparat-o singura. Energizanta si sanatoasa! In cealalta mana tin o carte pe care o citesc zi de zi, ca pe Biblie: "Copilul sanatos", un indreptar pentru viitoarele mame. Iar pruncul meu tocmai a miscat si-mi da semne. Pun palma peste pantecul usor rotunjit. Locatarul semnalizeaza intruna: "Sunt aici! Ma auzi?". "Puiule, mai ai de asteptat doua luni, pana ce-o sa ne strangem in brate. Ma bucur atat de mult", spun in gand.
Doamne, ce bucurie! Nu pot crede ca este adevarat. M-am codit atat de mult sa fac un copil, si acum sunt cea mai fericita femeie din lume. E in mine, in pantecul meu, o picatura de viata adevarata, pentru care ii multumesc in fiece clipa lui Dumnezeu. Si pe deasupra baiat! Micul meu print, venit la mine de pe-o planeta indepartata. Stiu exact cum arata, mi-l inchipui in amanunt. Are ochii verzi, alungiti, si miroase ca florile galbene de grozama. Ma gandesc la el cand ma culc, il visez toata noaptea si a doua zi dimineata, lumina zilei, abia strecurata printre perdele, mi-l aduce din nou in dar. Micul meu print de pe o planeta albastra!
Mi-e frica, uneori, de atata noroc. Mi-am gasit barbatul vietii, am o meserie care imi place, sunt sanatoasa, inconjurata de oameni dragi. Multa vreme n-am vrut copii, dar intr-o zi am simtit, pur si simplu, un soi de spaima. Implinisem treizeci de ani si nisipul din clepsidra vietii incepuse sa curga mai repede. Urcasem dealul si ma pregateam sa cobor. Lucrurile importante le realizasem deja, dar ele nu puteau sa opreasca alunecarea. Atunci mi-am dorit un copil. Am simtit ca venise momentul. Ca sunt in stare sa mi-l as
