O incursiune prin istoria mănuşilor, de la perechea descoperită în mormântul lui Tutankhamon până la celebrele mănuşi negre, trei sferturi, purtate de Audrey Hepburn în pelicula „Mic-dejun la Tiffany".

Mănuşile au apărut, se pare, încă din Antichitate. Unul dintre cele mai timpurii şi faimoase exemple a fost o pereche de mănuşi din pânză descoperită în Egipt, în mormântul lui Tutankhamon (circa 1.400 î.Hr.). Faraonii purtau mănuşi ca pe un simbol al puterii şi al influenţei pe care o aveau. Femeile egiptene foloseau aceste accesorii ca parte a tratamentului de înfrumuseţare. Ele îşi ungeau mâinile cu uleiuri volatile parfumate şi cu miere şi-şi puneau apoi mănuşi, pentru a se proteja.

Mănuşile în Antichitate

În Odiseea, Homer ne spune că Laertes, tatăl lui Ulise, purta mănuşi în grădină, să nu se rănească în rugii de mure; o altă versiune susţine că acesta şi-ar fi tras, de fapt, mânecile hainelor pentru a-şi feri mâinile.

Lăsând la o parte legendele, istoria scrisă a Antichităţii conţine referiri ocazionale la folosirea mănuşilor. Grecul Xenofon notează că obiceiul de a purta mănuşi nu era unul potrivit pentru bărbaţi. Pentru a demonstra cât de efeminaţi erau persanii, el relatează, cu dispreţ aproape, că aceştia nu se mulţumeau doar să-şi acopere capul şi picioarele pentru a se feri de frig în timpul iernii, ci foloseau şi mănuşi groase, ca să nu le îngheţe mâinile. Herodot (sec. V î.Hr.), în Istoriile sale (Historiai), spune că Leotychides, conducător al Spartei, a fost acuzat că a dat drept mită o mănuşă plină cu argint. Potrivit lui Plinius cel Tânăr (anul 100 d.Hr.), scribul unchiului său (Plinius cel Bătrân) ar fi purtat aceste obiecte de îmbrăcăminte pentru a se feri de ger.

Varro, un alt scriitor din Antichitate, scrie în De Re Rustica că măslinele culese cu mâna sunt preferabile celor culese cu mănuşi, iar Athenaeus ne povesteşt