Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA. MAI a verificat 182 de unităţi şi a constatat lipsa a 65 DE TONE DE CARBURANŢI UPDATE

Publicat in Gandul, joi 24 noiembrie 2011 · ·

UPDATE 16.25 Un număr de 15 angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu sunt cercetaţi în cazul furtului de combustibil de la Detaşamentul de Pompieri Mediaş, a declarat şeful instituţiei, Cosmin Balcu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Cosmin Balcu, în urma unui control s-a constatat că în perioada 1 august 2008 - 1 august 2011 au dispărut de la Detaşamentul de Pompieri Mediaş 892 litri de benzină şi 9.156 de litri de motorină, fiind creat un prejudiciu de 53.487 de lei (aproximativ 13.000 euro).

"Sunt 15 persoane cercetate, sub o formă sau alta, şi mai multe persoane audiate. La finalul cercetărilor, Parchetul Militar va analiza situaţia şi vom şti exact despre câte persoane este vorba. La nivel local am dispus monitorizarea permanentă a consumurilor de carburanţi şi verificarea permanentă a acestor consumuri. Ce a stat în competenţa inspectoratului am făcut: am mutat anumite cadre în alte locuri şi funcţii pentru a evita alte probleme de această natură, pentru a evita starea de tensiune şi anumite sincope care pot apărea în intervenţii", a spus Balcu.

Potrivit acestuia, şeful de garaj de la Mediaş, una dintre persoanele suspectate de furtul motorinei, a fost mutat la Sibiu, unele persoane s-au pensionat sau şi-au dat demisia, iar alte persoane au fost schimbate din funcţii.

Întrebat care este situaţia comandantului de la Mediaş, suspecat şi el de furt de combustibil, Balcu a spus că, potrivit legislaţiei, până nu se stabileşte vinovăţia acestuia nu poate fi schimbat din funcţie, nici măcar suspendat.

UPDATE 15.00 Reprezentanţii Parchetului Militar Cluj au explicat pentru gândul că mai mulţi subofiţeri de la ISU Braşov şi de la ISU Sibiu sunt cercetaţi penal, în dosare care au fost deschise mai demult, pentru carburanţii care au dispărut de la aceste unităţi. Nu au fost încă stabilite posibile capete de ac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 11 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°