Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul PSD Brăila s-a abţinut la votul privind excluderea lui Geoană din partid

Publicat in Vocea Brailei, joi 24 noiembrie 2011 ·

* asta deşi PSD-iştii brăileni îşi exprimaseră clar dorinţa ca Geoană să nu fie exclus din partid * Stancu îşi motivează gestul spunând că atitudinea lui Geoană a fost deplasată şi că, în acest context, a preferat să fie echilibrat şi să se abţină

Deşi PSD-iştii brăileni din judeţ nu ar fi vrut să îl vadă pe Mircea Geoană plecat din partid, liderul acestora, Gheorghe Bunea Stancu, a preferat să se abţină la votul din cadrul Consiliului Executiv Naţional al partidului şi să nu îndeplinească mandatul cu care fusese învestit de PSD-iştii din Brăila. Aşa cum ne-a declarat liderul PSD Brăila, în urma consultărilor cu social - democraţii din judeţ, aceştia şi-au mandatat şeful politic să voteze împotriva excluderii lui Mircea Geoană din PSD, însă, având în vedere atitudinea acestuia, Stancu a decis că mai înţelept este să se abţină la vot. "PSD-iştii din Brăila nu vroiau ca Geoană să plece, de aia mi-au dat un mandat ca să votez împotriva excluderii lui. Însă, la consiliu, Geoană a avut o atitudine cu care nu am fost de acord, nu se face aşa ceva. Aşa că am decis să fiu echilibrat şi să mă abţin. Atitudinea lui chiar nu îşi avea locul. Asta e", a comentat Stancu.

Precizăm că marţi, Consiliul Executiv al PSD a votat cu 50 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 3 abţineri excluderea lui Mircea Geoană din PSD. Imediat după decizia CEx al PSD, adică ieri, Geoană a pierdut şi şefia Senatului, plenul acestei camere decizând cu 112 voturi pentru, 2 împotrivă şi cinci abţineri revocarea acestuia din funcţie.

Deşi se vehicula că liderul social-democraţilor brăileni ar fi fost unul dintre susţinătorii fervenţi ai lui Geoană, Stancu a infirmat zvonurile privind o eventuală plecare a sa din PSD spre un partid pe care l-ar putea înfiinţa acesta. Explicaţia a fost că, deocamdată, el este şeful PSD Brăila şi are responsabilităţi de care doreşte să se achite, catalogând dre

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 20 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 59 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 34 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 54 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea luni, 13 ianuarie. Prognoza meteorologilor pentru săptămâna în curs

Adevarul acum 6 ore
Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei din calendar, iar noaptea va fi ger, local în Maramureș, Transilvania și Dealurile de Vest. De altfel, meteorologii au anunțat o săptămână cu vreme închisă la nivelul întregii ţări, cu

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°