Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL „analizează” posibilitatea suspendării lui Băsescu

Publicat in Curierul de Valcea, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Prin noile sale declaraţii făcute la postul public de radio, preşedintele Băsescu anunţa explicit refuzul său de a aplica legea (care prevede indexarea anuală a pensiilor), precum şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori şi alţi bugetari. Este o afirmaţie pentru care Traian Băsescu ar trebui să-şi prezinte demisia. Băsescu nu vrea să dea românilor banii înapoi, încălcându-le astfel dreptu­rile consfinţite de Constituţie şi de hotă­rârile instanţelor. Băsescu spune că nu are bani pen­tru salarii. De fapt, nu vrea să dea banii înapoi oamenilor, dovada cea mai bună fiind faptul că nu se atinge de miliardele pentru clientela PDL dați de Udrea, Boc sau Boagiu. Nicio guvernare nu poate spune populaţiei că nu are bani. Rolul său este să guverneze astfel încât să facă rost de bani. Când toţi angajaţii din ţară au avut de plătit impozite şi taxe nu au spus statului că nu au bani, deşi poate chiar nu aveau. Conform Constituţiei, cetăţenii au obligaţia să plătească taxe şi impo­zite, iar statul, la rândul său e obligat să plătească pensii şi salarii. Cine nu poate să facă acest lucru, să plece acasă! Auzim de la putere că nu sunt bani pentru oameni, dar vedem că există pentru clienţii politici. Tocmai am văzut cum Fondul de rezervă al Guvernului este folosit pentru acte de corupţie. Românii trebuie să ştie: nu sunt bani pentru că PDL şi Băsescu au ales clientela politică în locul românilor. Daca in urma analizei pe care o vor face juriştii din USL reiese ca Traian Basescu a adus atingere ordinii constitu­ţionale, USL nu va ezita să declanşeze procedura de suspendare, chiar dacă nu dispune de majoritate în Parlament. Ce face Băsescu este atât de grav încât nu mai contează majorităţile. Ci­neva trebuie să reacţioneze. Avem da­toria de a face acest lucru. Prin noile sale declaraţii făcute la postul public de radio, preşedintele Băsescu anunţa ex

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 50 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 23 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Noi creșteri de taxe care ar putea fi introduse de Guvern. Ce mai apare pe lista discutată cu Banca Mondială și Comisia Europeană

Libertatea acum o ora
Guvernul ar putea implementa noi măsuri fiscale pentru a crește veniturile bugetare, având în vedere că cele din ordonanța trenuleț pot aduce la bugetul statului aproximativ 6,3 miliarde de lei, adică un sfert din plan, informează publicația Profit.

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian

News.ro acum o ora
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe inteligenţă artificială (AI) au rezultate mai bune decât experţii în diagnosticarea cancerului ovarian pe baza imagisticii cu ultras

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°