În ordine istorică, prima întrebare a fost: "Se poate face război cu rachete?" Da!, a venit răspunsul chinezilor antichităţii, care au asamblat nişte maşinării pentru lansarea rapidă şi cvasi-simultană a zeci de săgeţi propulsate de dis-pozitive tip rachetă. Politicienii marilor puteri ale secolului XX s-au întrebat, mai apoi: "Se poate face politică cu rachete?" Şi răspunsul a fost din nou, Da! De atunci, lumea trăieşte legată cu un cordon ombilical de un munte uriaş de rachete, pentru care stau la dispoziţie alţi munţi, încă şi mai mari, de încărcături clasice şi nucleare, cu care se poate fărîma orice; "la nevoie", chiar planeta Pămînt, cu totul! Luată de valul revoluţiilor care au animat schimbarea de ştafetă dintre secolele XX şi XXI, preocupată de emergenţa noului desen geo-strategic al lumii, iar mai nou, de problemele gestiunii celei mai complexe crize din istoria economiei mondiale, lumea cam uitase de istoria rachetelor... cam tot aşa cum uitase Jupîn Dumitrache de istoria bagabontului, după prima sa ieşire la Iunion, cu consoarta şi cumnata Ziţa!
Pe fundalul marelui joc politic al lumii, cineva a avut totuşi grijă să ţină mereu tema în prim-planul politicii internaţionale şi de securitate. A fost, mai întâi, valsul elegant al îndelung trenatelor negocieri Rusia-SUA pentru un nou tratat START, care prevede reducerea în continuare a capacităţilor nucleare de care dispun cele două state; a urmat tema ameninţărilor generate de arsenalele de rachete ale unor state "abrazive" - Irakul lui Saddam, Coreea de Sud şi, în final, Iranul; au apărut semne clare de nelinişte cu privire la difuziunea necontrolată a sistemelor de rachete şi a capacităţilor nucleare de care dispun anumite state - în vizor, Pakistanul; Iranul ţine prim-planul agendei internaţionale de cînd eforturile sale trepidante de a trece bariera spre accesul la arma nucleară au intrat în linie dr