\"Adio tovarăşi, pe curând prieteni!\", declara Mircea Geoană după excluderea din partid. Care prieteni? Carnasierii din PSD?
Prietenii adevăraţi sunt rara avis în politică. Există tare puţini oameni cu stofă de prieteni care se cunosc la nevoie în PSD, un partid de lupi mai bătrâni sau mai tineri, veşnic tributar dorinţei de putere şi fricii de polul de putere partinică al momentului. Haita a fost unită şi cuminte atunci când s-a aflat în fruntea bucatelor. De câte ori masa s-a golit, lupii nu s-au sfiit să se sfâşie între ei şi să elimine şefii.
PSD nu poate nega că asta a făcut cu toţi liderii postdecembrişti. Nici unul nu a părăsit funcţia de bună voie, fără a fi umilit. Rând pe rând, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană au simţit pe pielea lor cum e cu "prietenii" din partid. Fiecare dintre ei a promovat şi eliminat oameni, fiecare dintre ei a trădat sau s-a dezis de unii dintre prieteni, implicit a avut prieteni şi duşmani. Pentru fiecare s-au găsit trădători şi oameni de paie dispuşi să-i mazilească. De fiecare dată, prietenii au tăcut mâlc. Doar oamenii "de casă" au rămas, stingheri, lângă şefii detronaţi. Dar nu pentru mult timp.
Iliescu, Năstase şi Geoană ar fi putut evita zilele, serile sau nopţile cuţitelor lungi precum şi lecţia umilinţei administrată cinic de către partid dacă ar fi făcut un pas înapoi sau, chiar, ar fi demisionat imediat ce au pierdut alegerile. Asta se întâmplă în toată lumea civilizată: atunci când pierzi, pleci acasă şi laşi pe alţii să-ţi ia locul. Nu s-a întâmplat în România postdecembristă la nici un partid, iar liderii au fost eliminaţi mai mult sau mai puţin elegant. Doar Marko Bela a predat onorabil ştafeta junelui Kelemen Hunor, dar UDMR nu este un partid şi uniunea operează cu alte reguli.
Cred că Mircea Geoană era sincer atunci când a deplâns nu agresivitatea duşmanilor