Odată cu răcirea vremii, pericolul izbucnirii incendiilor creşte din cauza exploatării necorespunzătoare a sobelor cu sau fără acumulare de căldură, neîntreţinerea coşurilor de evacuare a fumului, aruncarea cenuşei cu jar în apropierea furajelor sau construcţiilor.
În luna noiembrie 2011, patru incendii au avut drept cauză neglijenţă în folosirea sobelor sau defecţiunile la coşurile de evacuare.
În scopul evitării producerii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea" a demarat o acţiune de informare preventivă, în cooperare cu personalul cu atribuţii în domeniul din cadrul autorităţii publice locale şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
"Acţiunea s-a desfăşurat în cartierele Chercea şi Brăiliţa din municipiul, unde s-au înregistrat cele mai multe incendii la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti din judeţul Brăila. Echipele mixte au verificat modul de depozitare a furajelor, materialelor folosite la alimentarea mijloacelor de încălzire, starea coşurilor de fum şi au fost distribuite materiale de informare preventivă specifice sezonului rece", se arată într-un comunicat de presă al ISU Brăila.
Înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate şi reparate, coşurile de fum vor fi tencuite la exterior în zona podului, asigurându-se izolarea corespunzătoare faţă de elementele combustibile şi vor fi curăţate de funingine periodic, materialele combustibile vor fi amplasate la o distanţă de cel puţin un metru faţă de mijloacele de încălzire, evacuarea cenuşii se va face doar în locuri amenajate în acest scop numai după ce se vor stinge resturile de jar, în faţa sobelor se vor amplasa o tablă ce va asigura protecţia faţă de căderea accidentală a jarului, iar copiii nu vor fi lăsaţi singuri în casă cu mijloace de încălzire în funcţiune, surse de foc deschis.