Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată câteva exerciţii care te scapă de riduri

Publicat in Adevarul, joi 24 noiembrie 2011 ·

Pentru o piele care rămâne tânără mai mult timp, iată o serie de exerciţii pe care să le faci în fiecare seară în faţa oglinzii.

20 de repetări din fiecare exerciţiu

Efectuează o serie de 10-20 de repetări. Asta ar trebui să-ţi ia cam un minut pentru fiecare exerciţiu. Ideal ar fi ca în fiecare lună să te concentrezi asupra unei zone. Astfel, nu te vei plictisi de aceleaşi exerciţii.

Seara, înainte de cremă

Dacă sunt făcute zilnic, aceste exerciţii au o eficacitate garantată. Dimineaţa sau seara, cum preferi, dar întotdeauna înaintea aplicării cremei de faţă şi neapărat cu mâinile curate.

Acest lucru va stimula pătrunderea cremei în piele şi va facilita acţiunea compuşilor activi din aceasta.

1. Fără riduri pe frunte

Cu umerii relaxaţi şi cu privirea uşor ridicată spre colţul din stânga, încearcă să te încrunţi, strângând în acelaşi timp de nas. În mod normal, ar trebui să-ţi simţi urechile că se duc înapoi.

2. Adio, bărbie dublă!

Încrucişează-ţi mâinile în spatele gâtului. Ridică-ţi capul şi zâmbeşte uşor. Dă-ţi apoi încet capul pe spate şi, cu mâinile în continuare încrucişate, trage de pielea de la baza cefei.

VEZI AICI CELELALTE EXERCIŢII

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum 25 minute
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Preşedinta USR, Elena Lasconi: Premierul PSD Marcel Ciolacu încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie

News.ro acum 56 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul PSD Marcel Ciolacu că încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie. Ei vor să mintă românii până la prezidenţiale şi dup

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum o ora
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Băsescu îi dă lecții lui Trump: "Ce nu înţelege Fanfaronul de la Mar-a-Lago este că America nu mai poate face faţă singură cleştelui ruso–chinez"

Ziare.com acum 32 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a transmis un mesaj ironic la adresa lui Donald Trump, atrăgându-i atenția că Statele Unite au nevoie de alianța cu Europa, întrucât "America nu mai poate face faţă singură leştelui ruso–chinez". Băsescu și-a prezent

Accident rutier pe Autostrada A1 Șapte mașini au intrat în coleziune. Două dintre ele s-au răsturnat

Ziua Constanta acum 53 minute
Un accident rutier a avut loc în această după-masă, 15 ianuarie 2025, pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre București, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița. Potrivit Centrulului INFOTRAFIC din Inspect

Scenariul lui Traian Băsescu despre reîntoarcerea lui Trump la Casa Albă: „Europa trebuie să înțeleagă 4 lucruri”

HotNews acum o ora
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat miercuri critici extrem de dure la adresa președintelui ales al SUA, Donald Trump, pe care îl numește „Fanfaronul de la Mar-a-Lago” și despre care spune că trebuie să înțeleagă că „parteneriatul onest” cu Un

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°