O după-amiază firească de noiembrie, undeva în cartierul Aviaţiei. Îmbrăcat în jeanşi drepţi, geacă de piele neagră şi o helancă subţire, Lucian Bute se îndreaptă cu paşi siguri spre maşina ce avea să-l conducă la sediul ProSport.
În faţa unei cafenele, o femeie de statură medie, trecută de 70 de ani, îl priveşte drept în ochi, cu un aer de îndoială. Lucian nu-i ocoleşte privirea, o salută respectuos şi atinge portiera maşinii. "Mamă, tu nu eşti Bute?", i se adresează doamna. Campionul mondial dă din cap în semn de aprobare şi ascultă: "Dar la televizor te arată altfel, mamă! Atât de solid! Uite că tu nu eşti aşa! Să ştii că şi noi, femeile bătrâne, ne uităm la tine şi îţi dorim să-i baţi pe toţi!". Îndemnul femeii concentrează parcă dorinţa întregii ţări în preajma zilei de 1 Decembrie. Lucian preia din zbor mesajul şi pune într-un zâmbet şi o îmbrăţişare toată puterea sa şi dragostea pentru România.
Lucian, cum arată o zi obişnuită petrecută acasă?
Mmm, păi să vă ofer o imagine recentă care mi se lipeşte de suflet ori de câte ori ajung acasă. Ieri-dimineaţă (n.r. - marţi dimineaţa) m-am trezit acasă, la Pechea, într-un tablou aproape hibernal. Copacii erau poleiţi cu o brumă albă, groasă ce anunţa parcă venirea iernii, am lăsat geamul crăpat şi am mai lenevit puţin în patul de lângă sobă. Cam aşa arată o dimineaţă perfectă, acasă, în România.
De ce iubeşti România?
Aici este sângele meu, mă trag de aici, aici e familia mea, prietenii şi românii mei. Mă simt apreciat în ţară, aici mă încarc cu energie pozitivă în cele trei săptămâni pe care le petrec acasă. Sunt foarte obosit şi, dacă aş accepta toate invitaţiile, n-aş mai reuşi poate să mă canalizez pe atenţia acordată familiei, dar şi aşa ştiu că acesta e un preţ pe care-l plătesc pentru popularitate şi încerc să mulţumesc pe toată lumea. Dar să ştiţi că şi canadienii mă i
