Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârvan: Tot ce se întâmplă în energie duce la creşterea preţurilor

Publicat in Bursa, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Sectorul energetic are o particularitate între toate celelalte domenii ale economiei autohtone - este sigur din punctul de vede al investiţiilor, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Potrivit domniei sale, în prezent nu este un moment oportun pentru investiţii, dacă privim în ansamblu, "nu neapărat din cauza condiţiilor interne, ci din cauza situaţiei generale". În ceea ce priveşte energia, opinează Cris-tian Pârvan, acest sector este special, având ca particularitate că este sigur: "Faptul că energia va costa mai mult şi că avem nevoie de energie oferă garanţie investitorilor. De asemenea, investitorii au şi lobby politic, având în vedere că UE ne presează să liberalizăm preţul. La fel, în momentul când vom privatiza companiile din energie, la presiunile FMI, este adevărat că se va termina cu cumetriile, dar ni se va şi impune preţul. Ne vom uita la cei din energie cum ne uităm la băncile străine care au ocupat sis-temul nostru bancar, cum ne uităm la cei din ciment şi la multe alte domenii în care România nu are nicio decizie. Tot ce se întâmplă acum în energie şi tot ce se va întâmpla şi de acum înainte duce la creşterea preţurilor".

Încă o problemă ridicată de domnia sa este legată de existenţa "oamenilor bine informaţi, instruiţi, motivaţi, echipaţi, care să fie capabili să realizeze proiecte deschise şi echilibrate, în cazul în care, mâine, un investitor străin ar cumpăra o capacitate din energia noas-tră": "Trebuie să ştim exact în ce condiţii vindem o companie din energie, să nu ne trezim că cel care a cumpărat-o ne opreşte lumina când vrea el. Spre exemplu, < Hidroelectrica > a cerut Autorităţii de reglementare mărirea preţurilor la energie cu 50%, nu cu 1%, nu cu 2%, ci cu 50%. Dacă < Hidroelectrica > va fi privatizată, nu va mai fi nevoie să ceară nimănui aceas-tă majorare şi va mări

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 6 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Un cetățean chinez a venit la frontiera din Galați cu două permise de conducere. Ce a descoperit poliția

Adevarul acum 59 minute
Un cetățean chinez, în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat la frontiera din Galați cu două permise de conducere, unul internațional și unul eliberat de autoritățile din China, niciunul valabil pentru drumurile publice

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 56 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°