Zeci de spălătorii auto, vulcanizări, depozite de materiale de construcţii şi magazine en-gros şi-au închis deja porţile.
Faptul că bulevardul Dorobanţi, cel mai lung din oraşul Brăila, este într-o continuă reabilitare, de mai bine de şase luni, i-a determinat pe comercianţii din zonă să pună cheile firmelor în cui.
Primele care au rămas fără clienţi au fost spălătoriile auto, vulcanizările şi depozitele de materiale de construcţii, fiindcă, pe mai bine de doi kilometri, pe partea dreaptă, cum mergi spre Galaţi, maşinile nu mai au acces.
„Păi, temporar, am închis prăvălia fiindcă nu mai vine nimeni să cumpere materiale de construcţii, nu le cară nimeni cu spatele. De altfel, de două luni nici n-am mai scos maşina din garaj, n-am cum. Acum, îi zoresc pe băieţii aceştia să termine măcar instalaţia de apă şi sper ca până-n iarnă să reuşesc măcar să ies la şosea", ne-a povestit Radu Ţigănuş.
„Ne-am pierdut răbdarea"
Nici comercianţii de mobilă, mărunţişuri, piese auto sau alimente, nu se simt mai bine şi prevăd că într-o lună vor fi nevoiţi să închidă şi ei prăvăliile.
„Stau cu canapeaua asta la şosea de două săptămâni. La mine, chiar dacă se poate intra pe strada lăturalnică nu vin clienţii fiindcă-i tot o lucrare. E bine că se face, dar ne-am pierdut răbdarea", ne-a spus, supărat, şi Ioan Florea, proprietarul unui magazin de mobilă din zonă.
Vânzătorii spun că nu vând mai nimi zile în şir şi că au fost anunţaţi de patroni că, în nicio lună, magazinele se vor închide.
„Nu vând nici de un leu pe zi. Zile în şir vin aici degeaba. Dar nu e de vină doar lucrarea, ci şi faptul că lumea n-are bani. Noi vindem piese auto, nu iese nimic, iar patronul a zis că închide. Vorbeam cu vecina de la magazinul alimentar şi spunea că a ajuns să vândă o ţigară pe zi", ne-a declarat