În România, ai parte de multe situaţii kafkiene, dar rar mi-a fost dat să trăiesc una aşa de interesantă ca în cazul aventurii mele cu furnizorul de cablu RCS-RDS.

După cum ştim, operatorii de cablu deţin monopol în anumite zone, şi tu, clientul, eşti captiv. Adică nu poţi să-ţi alegi compania care să-ţi ofere programele TV pentru că teritoriul e deja împărţit.

M-am mutat acum mai bine de o lună şi mi-am făcut contractul cu firma care acoperă zona respectivă. Adică RCS-RDS. Am optat pentru un pachet cu televiziune digitală.

A durat ceva pînă să-mi instaleze cablul, dar de-abia după aceea a început marea aventură. Băiatul care a venit să-mi pună firele (şi care, în paranteză fie spus, era accidentat la o mînă, aşa că nu putea să stăpînească prea bine bormaşina şi a dat găurile aiurea) mi-a zis că trebuie să merg să-mi iau singur, de la punctele RCS-RDS, decodorul de televiziune digitală. Şi, în ciuda neplăcerilor vizibile pe care i le crea mîna, mi-a zîmbit cu subînţeles.

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furişNu mi-am dat seama care era subînţelesul decît cînd am ajuns de mai multe ori în faţa funcţionarilor RCS-RDS, să cer decodorul. Oamenii mă priveau cu acelaşi zîmbet şi ridicau din umeri. Nu aveau aşa ceva. Cînd vor primi? Nu se ştie, să stau pe-aproape. Aşa că am devenit un obişnuit al birourilor RCS-RDS. Aveam, n-aveam treabă, treceam să întreb de decodor. Acelaşi rezultat de fiecare dată.

Am trecut prin toată gama de stări – de la revoltă, la resemnare. În faza revoltată, am sunat la dispeceratul central şi am făcut reclamaţie. Am fost asigurat că, în momentul în care se vor aduce decodoare, voi fi anunţat telefonic. M-am pus să aştept telefonul şi, după vreo săptămînă şi ceva, nimerindu-mă prin preajmă, am intrat într-o doară şi la biroul RCS-RDS.