Discuţiile pe tema valorificării şi conservării vestigiilor descoperite în interiorul castrului Legiunii a XIII-a Gemina s-au mutat, miercuri, din sit pe site. Mai bine zis, pe rețelele de socializare. La câteva ore după sesiunea ştiinţifică în care directorul adjunct al Muzeului Unirii, Constantin Inel şi arhitectul Gheorghe Lăncrănjan Franchini şi-au expus intenţiile de a încerca să obţină finanţare pentru continuarea cercetărilor arheologice, au apărut şi primele voci nemulţumite.
De această dată, dialogul s-a purtat între liberalul Florin Roman, reprezentantul albaiulienilor nemulţumiţi de distrugerile din Cetate şi Radu Lăncrănjan, fiul arhitectului Lăncrănjan Franchini, care susține că lucrează în acest proiect. Acesta din urmă a încercat să îl convingă pe Roman, precum şi pe cei care aveau acces la pagina lui de Facebook că, încă de la început, nu s-a dorit altceva decât conservarea aceste importante descoperiri şi că singurul motiv pentru care aceste vestigii sunt acoperite de dale este lipsa momentană a unei finanţări.
Vedeţi cum au decurs discuţiile între Radu Lăncrănjan şi Florin Roman. Vă invităm să recitiţi poziţia arhitectului Lăncrănjan Franchini din cadrul sesiunii ştinţifice de miercuri: Muzeul Unirii insistă pe conservarea in situ a descoperirilor din Cetate. Arhitectul Franchini vrea să fie păstrată şi piaţeta publică.
“Florin Roman: Practic, dl. arhitect Franchini, distrugătorul descoperirilor arheologice din Cetatea Alba Iulia a spus-o azi pe faţă: proiectul şi investiţiile din cetate sunt mai importante decât castrul Legiunii a XIII-a Gemina, care va fi