Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misiune grea pentru magistraţi Fostul procuror general al PNA, anchetat la Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 noiembrie 2011 ·

Accidentul în care a fost implicat fostul şef PNA a avut loc în luna august, când şoferul unei Dacii Logan nu a acordat prioritate şi a intrat pe E85 fără să se asigure, fiind lovit în plin de automobilul fostului şef al Anticorupţiei

Misiune grea pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa! Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi ca dosarul fostului procuror general al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie, să fie strămutat la un alt parchet, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei. Amarie a ajuns în colimatorul oamenilor legii după ce a fost implicat într-un grav accident de circulaţie pe raza localităţii Goleşti, judeţul Vrancea, eveniment soldat cu decesul a două persoane.

Adevărul de Focşani arăta că „dosarul fostului procuror general al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie, cercetat pentru ucidere din culpă în urma unui accident petrecut în Vrancea, va intra pe mâna procurorilor constănţeni". „Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, unde fusese repartizat dosarul, a cerut transferul către alt parchet, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei, iar procurorul general al României a fost de acord cu acest lucru. În acest dosar, poliţiştii vrânceni au dispus şi o expertiză tehnică pentru a se stabili cu ce viteză circula fostul procuror Ioan Amarie, care a mai fost implicat într-un accident mortal pe E85", conform sursei mai sus citate. Tot potrivit jurnaliştilor din Focşani, „verificarea va fi făcută pentru că pe acel segment de drum există un indicator de limitare de viteză, unde şoferii nu au voie să calce acceleraţia peste valoarea de 70 de kilometri/oră, fiind posibil ca Ioan Amarie să fi circulat cu o viteză mai mare". Amintim că accidentul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lovitură pentru Iohannis: Pierde definitiv două case și trebuie să plătească statului 260.000 de euro

Wall-Street.ro acum 19 minute
Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, informează Digi24. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, definitiv, în

Institutul Oncologic București a rămas fără medicamente. Zeci de bolnavi de cancer pulmonar, trimiși înapoi acasă

Adevarul acum 57 minute
Zeci de pacienți bolnavi de cancer, care călătoresc sute de kilometri pentru a primi tratament la Institutul Oncologic București (IOB), se confruntă cu o situație critică: sunt trimiși acasă din lipsa medicamentelor necesare pentru tratarea lor.

Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul va prelungi plafonarea poliţelor RCA până la sfârşitul anului, a anunţat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern. "Luăm o decizie importantă. Prelungim plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la

Omul de afaceri Sever Mureșan a murit. Fostul proprietar al Băncii Dacia Felix fusese transferat la un spital din Dijon

Libertatea acum 50 minute
Sever Mureșan s-a stins la vârsta de 75 de ani, într-un spital din Dijon, nord-estul Franței, au anunțat surse apropiate familiei pentru Gândul. Decesului fostului jucător de tenis a fost confirmat de clubul la care a activat, CS Dinamo.

Siegfried Mureşan: Guvernul condus de Ciolacu nu a atras niciun euro din fondurile structurale şi de coeziune alocate din exerciţiul financiar 2021-2027/ Blocajul absorbţiei este strict o problemă de voinţă politică, nu de capacitate instituţională

News.ro acum 4 ore
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan susţine că Guvernul condus de Marcel Ciolacu nu a atras niciun euro din fondurile structurale şi de coeziune alocate României din exerciţiul financiar european 2021-2027, cerându-i premierului să explice de ce

Cei doi bărbaţi suspectați că au adus în țară cocaină ascunsă în butoaie cu pulpă de fructe congelată, arestaţi preventiv VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cei doi bărbaţi reţinuţi în cazul capturii de cocaină găsită de poliţişti şi procurorii DIICOT ascunsă în butoaie cu pulpă de fructe congelată, aduse din Ecuador, au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa. Potrivit DIICOT, judecătorul de dr

Aragaz pe gaz din inox: Soluția ideală pentru bucătăria modernă

Wall-Street.ro acum 3 ore
În orice locuință, bucătăria este locul unde se prepară mesele zilnice, dar și spațiul unde se întâlnesc creativitatea și funcționalitatea. Aparatele electrocasnice joacă un rol esențial în acest proces, iar aragazul este fără îndoială centrul orică

Zelenski cere Consiliului de Securitate al ONU să ”constrângă” Rusia la pace

News.ro acum 16 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut membrilor Consiliului de Securitate al ONU să oblige Rusia să facă pace cu Ucraina şi a denunţat Iranul şi Coreea de Sud drept ”complici” în războiul din ţara sa, relatează AFP. ”Rusia nu poate decât

Atac mafiot la Brașov. Mașină incendiată cu un cocktail MOLOTOV!/Două etaje ale unui bloc, distruse

Gandul acum 47 minute
Un nou atac în stil mafiot în România. La Brașov, o mașină a fost incendiată cu un cocktail Molotov. Flăcările s-au extins cu putere și au distrus și două etaje ale unui bloc. În plus, și alte autoturisme din apropiere au fost avariate de mașina car

Ministerul Afacerilor Interne anunță obiectivele îndeplinite pentru accederea României în Programul Visa Waiver, înainte de evaluarea finală

Gandul acum o ora
România a îndeplinit o bună parte dintre obiectivele asumate pentru intrarea în Programul Visa Waiver, care permite cetățenilor să intre pe teritoriul Statelor Unite ale Americii fără a fi nevoiți să solicite anterior un permis de călătorie sau șede

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/25°
joi

16°/26°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

19°/24°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

14°/26°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

15°/25°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/28°