Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proces cu Penny Market pentru câţiva lei

Publicat in Adevarul, joi 24 noiembrie 2011 ·

Bondi Zoltan acuză grupul german REWE, proprietarul Penny Market, că şi-a însuşit 600 de metri pătraţi din terenul lui, aflat în centrul Huedinului.

Bondi Zoltan (53 de ani), un antreprenor din Huedin, susţine că în 2009 a vândut, alături de alţi vecini, câteva sute de metri pătraţi de teren grupului REWE. Pe terenul de pe strada Horea, din zona centrală a oraşului, s-a început construcţia Penny Market, magazin terminat acum în proporţie de 80%. Problemele au apărut în 2010, când lucrările s-au extins şi pe terenul rămas în proprietatea lui Bondi. „Mi-au furat terenul, trei CF-uri mi-au dispărut. Prin cadastrare mi-au furat 600 de metri pătraţi de teren. La primele măsurători, cadastristul din Huedin a arătat situaţia reală, dar nu le-a convenit celor de la REWE şi au adus un cadastrist din Timişoara, Eugenia Oprea. Aceasta nu a ţinut cont de cum merg terenurile şi de limitele de proprietate", susţine el.

11 procese

În ultimii ani, bărbatul a încercat să-şi găsească dreptatea prin toate mijloacele, iar în prezent a deschis nu mai puţin de 11 procese în acest sens. „Am făcut zeci de sesizări la Primărie, la cadastru, la Inspectoratul de Stat în Construcţii, nu ştiu unde să mai merg să-mi caut dreptatea? La cadastru e primul venit, primul servit. Eu flutur extrasul CF şi actul de dobândire degeaba, că sunt proprietar, dar alţii construiesc pe terenul meu. Am depus inclusiv o plângere penală împotriva Eugeniei Oprea, pentru fals", adaugă Bondi. Până la închiderea ediţiei, Eugenia Oprea nu a putut fi contactată.

Fiecare cu varianta lui

Primarul Huedinului, Mircea Moroşan, spune că e vorba de o suprafaţă mult mai mică. „E o chestie de litigiu pe margini, sunt 30 de metri pătraţi în realitate. Noi am dat autorizaţia de construire, el a făcut reclamaţie şi am retras-o, numai că cei de la REWE au cotestat, au spus că au început deja luc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 27 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Studiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara: Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum o ora
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 20 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°