Astăzi veţi afla cum a murit Horia Căciulescu, de ce nu e şi Stela Popescu revoluţionară şi ce face Alexandru Arşinel cu libertatea cuvântului. Amintirile lui Alexandru Arşinel despre Revoluţia din decembrie 1989 sunt un teribil mixt de tragedie şi comedie.
Copleşitor a fost drumul actorului de la Gară către Radio. Nici nu poate să îl redea în cuvinte, fără să experimenteze, ca atâţia revoluţionari înaintea sa, piloerecţia (i se ridică părul pe mână!): „M-am oprit în Piaţa Matache. A fost un coşmar! Nu era nimeni în Piaţa Matache! Acolo, în spate, erau puncte de trăgători de la fereastră. După copaci erau ascunşi ostaşi, erau oameni din Gărzile Patriotice, mobilizaţi atunci. M-au oprit la Matache, în Piaţă: «Domnu' Arşinel, nu mergeţi, se trage!» Ce se trece pe aici, se trage! S-a tras, nu s-a tras, aşa mi-a spus. Zic: «Uită-te, în intersecţia cutare se află un TAB, aş vrea să te duci să îi spui comandantului». «Nu mă crede, dacă nu mergeţi dumneavoastră, sunteţi o garanţie, domnule Arşinel!» Şi drumul ăla de 150 de metri mi s-a părut cel mai lung drum din viaţa mea. Tot timpul aveam senzaţia că cineva mă ocheşte şi mă împuşcă în cap! Mă şi durea undeva într-un loc deasupra capului. Parcă m-ar fi împuşcat deja, aşa tensionat am fost! Am ajuns acolo, la Radio, am anunţat".
Mai e apoi şi momentul cumplit al morţii actorului Horia Căciulescu. Adepţii conspiraţiilor sunt siguri că actorul a fost împuşcat pentru a trezi spontan o emoţie populară, bună în Revoluţii. Alexandru Arşinel nu e de acord şi spune că a fost doar o întâmplare nefericită. El a fost la morgă să îl recunoască pe Horia. Căciulescu fusese împuşcat, într-adevăr, în cap. Continuăm, aşadar, revoluţia lui Arşinel de acolo de unde am lăsat-o ieri, de la actul III, scena 3, păstrând metoda: reporterul dispare, rămân numai amintirile actorului.
Vă reamintim că Alexandru Arşinel este revoluţio
