Ministrul slovac al Apărării a fost demis după ce s-a aflat că serviciul militar de contraspionaj a interceptat convorbirile telefonice ale unor ziarişti. Premierul Slovaciei consideră că această acţiune a încălcat principiile democratice şi normele statului de drept. Ministrul Lubomir Galko spune, însă, că nu a făcut nimic ilegal şi se consideră victima unor manevre politice.
Presa de la Bratislava a dezvăluit, acum câteva zile, că serviciul secret al armatei a ascultat ilegal telefoanele ziariştilor de la un cotidian de opoziţie şi de la singura televiziune slovacă de ştiri. Şi se pare că interceptările nu s-au oprit aici.
Potrivit presei, serviciul secret dorea să afle originea unor scurgeri de informaţii cu privire la licitaţiile pentru echipament militar. Şefa guvernului, Iveta Radiciova, n-a stat prea mult pe gânduri şi i-a cerut preşedintelui să-l revoce pe ministrul Apărării, cerere acceptată imediat. Ministrul demis susţine că serviciile sale au respectat întocmai legile şi o acuză pe Iveta Radiciova că nu a vrut să-i asculte explicaţiile.
Fostul ministru spune că demiterea a fost, de fapt, un atac politic împotriva sa, înaintea alegerilor anticipate din martie.
Ministrul slovac al Apărării a fost demis după ce s-a aflat că serviciul militar de contraspionaj a interceptat convorbirile telefonice ale unor ziarişti. Premierul Slovaciei consideră că această acţiune a încălcat principiile democratice şi normele statului de drept. Ministrul Lubomir Galko spune, însă, că nu a făcut nimic ilegal şi se consideră victima unor manevre politice.
Presa de la Bratislava a dezvăluit, acum câteva zile, că serviciul secret al armatei a ascultat ilegal telefoanele ziariştilor de la un cotidian de opoziţie şi de la singura televiziune slovacă de ştiri. Şi se pare că interceptările nu s-au oprit aici.
Potrivit presei, serviciul secret dorea