Libération, Paris: Schimbările politice din Grecia, Italia şi Spania sunt o dovadă că liderii europeni au răsturnat echilibrul puterilor dintre societate şi stat, dintre economie şi politică, iar acum nu mai ştim unde este locul cetăţenilor, consideră filozoful francez Etienne Balibar.
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi. Ce s-a întâmplat totuşi în Europa între căderea guvernelor grec şi italian şi dezastrul stângii spaniole la alegerile din această duminică? O peripeţie în povestea schimbărilor politice obosite să mai alerge în urma crizei financiare? Sau trecerea unui prag în evoluţia acestei crize, producând schimbări ireversibile în instituţii şi modul lor de legitimare? În ciuda necunoscutelor, trebuie luat riscul de a face un bilanţ.
Peripeţiile electorale (ca cea care se va produce poate în Franţa în următoarele şase luni) nu necesită comentarii grandilocvente. Am înţeles că alegătorii aruncă vina pe guverne pentru insecuritatea din ce în mai mare în care trăiesc acum majoritatea cetăţenilor ţărilor noastre şi nu-şi fac prea multe iluzii nici despre succesorii lor (deşi putem modula : după Berlusconi, este de înţeles că Monti, pentru moment, bate orice record de popularitate). Problema cea mai gravă priveşte schimbările instituţionale. Conjuncţia demisiilor sub presiunea pieţelor care fac să urce şi să coboare ratele de dobânzi ale împrumuturilor, a afirmării unui "directorat" franco-german în sânul UE, şi a urcării la conducere a unor "tehnicieni" legaţi de finanţa internaţională, propuşi sau supravegheaţi de FMI, nu poate să nu provoace dezbateri, emoţii, îngrijorări, justificări.
Era dictaturii comisarilor
Una dintre temele cele mai frecvente este cea a "dictaturii comisarilor" care suspendă momentan democraţia, în scopul de a recrea posibilitatea acesteia – un concept definit de Bodin în zo
