Plăcile tectonice se puseseră deja în mişcare la finele anului 2011 şi Europa se despărţea pe vechiile falii naturale exact când în centrul ei se concentra mai multă putere asupra marginii decât existase vreodată.

La marginea cercului, România vedea cum valurile care aduseseră prosperitatea câţiva ani la rând se retrăgeau în matca lor: Austria, actorul dominant de pe piaţa bancară românească, îşi tăia suportul pentru băncile sale de teamă să nu îşi vadă ratingul de ţară degradat. Leul începea să piardă din faţă, fiind prea scump pentru a-l mai susţine, iar băncile din România, nu doar cele austriece, după îndelungate profituri fără efort, treceau pe pierdere.

În Wall Street Journal un istoric publica o hartă a Europei la 2021, cu ţările scandinave separate şi unite într-o uniune proprie, cu Marea Britanie retrasă, dar micile ţări din Balcanii de Vest înăuntru. Periferia, toată, adică sudul şi estul, vor fi devenit deja un fel de Germanie de Est, care a pierdut competiţia economică, mai ales din cauza monedei comune, şi trăieşte din redistribuirea banilor Vestului performant.

În pofida acestor bani care se duc în drumuri şi ferme, continentul e mai inegal decât a fost vreodată. Oamenii performanţi de la margine migrează în centru, în căutare de slujbe. Iar cei din cen-tru sunt atraşi la margine de ieftinătatea caselor de la mun-te sau de la mare şi devin treptat proprietarii tuturor insulelor croate, ai întregii Costa del Sol şi ai satelor să-seşti din Transilvania. Întregul, spune istoricul Niall Ferguson, aminteşte izbitor de Imperiul Habsburgic, ultimul unificator luminat al centrului cu periferia europeană: nu e de mirare că, în glumă, acestei variante ajustate de State Unite ale Europei i se spune Imperiul European German.

Ca la toate aceste catastrofe, bune sau rele, fiecare îşi va aminti cum a petrecut ultimele săptămâni. Toţi ştim unde