Adrian Porumboiu a ieşit ieri public şi i-a acuzat pe dinamovişti că l-au contactat pe mijlocaşul ofensiv în vârstă de 18 ani, chiar dacă acesta se află sub contract cu echipa sa.
FC Vaslui a transferat în vară patru jucători, printre care şi pe internaţionalul U21, Nicolae Stanciu, de la Unirea Alba Iulia. Cum clubului moldav i s-au interzis transferurile până în ianuarie 2012, mijlocaşul nu a putut bifa niciun minut la noua echipă şi s-a hotărât să ceară să fie declarat liber de contract.
În aceste condiţii, dinamoviştii vor să speculeze momentul şi să-l aducă pe tânărul internaţional în "Ştefan cel Mare", chiar dacă Adrian Porumboiu a început scandalul: "Eu nu umblu să iau jucători de la Dinamo, că am eu pile pe la federaţie. Le-am spus să stea în banca lor, dar ei continuă şi forţează jucătorul, i-au găsit şi avocat. I-au spus lui Stanciu să nu mai joace pentru noi, că nu va mai fi selecţionat".
De partea cealaltă, "câinii roşii" contestă acuzaţiile venite dinspre Vaslui prin vocea directorului sportiv Tică Dănilescu: "Dinamo nu vrea să fure niciun jucător de-al Vasluiului".
250 de mii de euro este suma pe care Porumboiu a plătit-o pentru Stanciu
2 meciuri a jucat mijlocaşul în acest an la naţionala U 21, pentru care a marcat şi un gol
Adrian Porumboiu a ieşit ieri public şi i-a acuzat pe dinamovişti că l-au contactat pe mijlocaşul ofensiv în vârstă de 18 ani, chiar dacă acesta se află sub contract cu echipa sa.
FC Vaslui a transferat în vară patru jucători, printre care şi pe internaţionalul U21, Nicolae Stanciu, de la Unirea Alba Iulia. Cum clubului moldav i s-au interzis transferurile până în ianuarie 2012, mijlocaşul nu a putut bifa niciun minut la noua echipă şi s-a hotărât să ceară să fie declarat liber de contract.
În aceste condiţii, dinamoviştii vor să speculeze momentul şi să-l aducă pe tânărul internaţional