Deşi oficialii de la Bucureşti se pregătesc să elimine subvenţiile acordate la construirea de locuinţe prin credit ipotecar, ţările din regiune continuă să deruleze programe similare prin care încearcă o revigorare a segmentului contrucţiilor, care abia acum, după trei ani de criză, începe să dea primele semne de revenire.
Guvernul maghiar a anunţat în această toamnă că va relua un program care presupune subvenţii pentru familiile care achiziţionează locuinţe cu o valoare de până la 30 milioane de forinţi (circa 100.000 de euro). Subvenţia nu poate depăşi echivalentul în forinţi a 8.000 de euro, iar cuantumul acesteia este stabilit în funcţie de numărul membrilor familiei, dimensiunea locuinţei şi nivelul de eficienţă energetică al acesteia. Subvenţia poate fi accesată doar de către familiile care au măcar un membru salariat şi care nu au datorii la bugetul de stat.
Autorităţile de la Budapesta derulează în paralel şi un program de subvenţionare a ratei dobânzii la creditele imobiliare pentru care a alocat circa 1,3 mld. forinţi (4 mil. euro) din bugetul pe anul viitor. Estimările indică un număr de 3.000 până la 5.000 de familii care vor beneficia de programul de subvenţionare a ratei dobânzii. Deocamdată nu au fost făcute publice detaliile privind valoarea maximă a fiecărei subvenţii, reprezentanţi ai Guvernului maghiar declarând însă că dobânzile ar putea scădea cu până la o treime din nivelul actual, relatează presa maghiară.
Încurajează piaţa. Cu toate că programul de subvenţii pentru locuinţe poate fi accesat atât de cumpărătorii unei locuinţe vechi, cât şi de cumpărătorii unei locuinţe noi, autorităţile încearcă să încurajeze tranzacţiile cu locuinţe noi.
Astfel, statul acordă subvenţii pentru case nou-construite al căror preţ nu depăşeşte echivalentul a 100.000 de euro, în timp ce pentru cele vechi preţul e