"Sur le pont d'Avignon..." îmi sună în cap un vers rebel, fără urmare, dintr-un cântec vechi, franţuzesc, traversând podul Agigei, în drum spre Clos des Colombes. Qu'est-ce que c'est, Clos de Colombes? Păi ce să fie? O poveste din Olimp. Cu zei? Cu zei, cu porumbei, cu un suflet de român furişat în trupul unei franţuzoaice din Champagne, chemată "acasă" de propriile-i rădăcini, vechi, uitate pe-aici de bunicul plecat, demult, în Franţa. "Nu mi-a vorbit de România. Nimic. Şi cu atât mai mult am vrut să fiu aici. Am ştiut că trebuie să fiu aici", îmi va spune Anne Marie Rosemberg. Şoseaua spre Mangalia e ca o pictură de frunze coapte; maro, galben, verde pal. Un Georges Braque, inspirat, într-o zi însorită de noiembrie.
Anne Marie Rosemberg s-a întors "acasă", ca după o vacanţă în Franţa. "Exact aşa. Eu nu sunt un expat care să-mi spun: hai şi eu în România să văd cum e - o fi bine, o fi rău. Eu am venit acasă, pur şi simplu!". În 2001, a venit prima oară şi i-a plăcut. În 2002, a cumpărat; în 2005, i-a dat drumul la treabă. Podgoria ei a înnobilat cinci hectare de pământ - defuncta fermă 5 a IAS-ului Mangalia -, în care a investit "decent", spune ea. "Acum îmi pare rău... Aş fi putut cumpăra mai mult", adaugă zâmbind.
Clos de Colombes - un fel de "domeniu al porumbeilor" - s-a cuibărit undeva între comuna 23 August şi staţiunea Olimp. Exact nu poate spune, însă, decât un localnic, fericit să facă praf cuminţenia străzii. "Franţuzoaica?! Da, tăticule, cunoaştem. A făcut frumuseţe. Dacă are bani, tati. Noi, na, bem aci, la non-stop o bere ca oamenii, n-avem nas..." îmi spune omul meu, oarecum maliţios, măsurându-mă cu interes.
"Vinde?!". Ridic din umeri nedumerit.
"Vrei să cumperi?" continuă omul să mă interogheze.
"Nu" spun.
"Păi atunci de ce-o cauţi?" Îi declar ce vânt m-aduce şi chipul omului se luminează. "Păi vezi, dacă nu vorbeşt
