Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvarea de la o moarte sigură. Ce să faci dacă ajungi cu maşina pe fundul apei | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 noiembrie 2011 ·

Tragedia în urma căreia şi-a pierdut viaţa bucureşteanul Aurelian George, după ce a plonjat în Lacul Floreasca, este un tip de accident din care cu greu se poate scăpa cu viaţă. Totuşi, în anumite împrejurări, specialiştii susţin că se poate supravieţui. Sursa: Vlad Stănescu

„În primul rând trebuie ca şoferul să îşi păstreze calmul”, susţine purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, maior Ovidiu Pană. Acesta a precizat, pentru „Evenimentul zilei”, că, în situaţia în care un şofer a ajuns cu maşina pe fundul unei ape trebuie, mai întâi, să îşi desfacă centura de siguranţă.

„În condiţii ideale, în care maşina nu a avut de suferit modificări ale caroseriei în urma unui impact şi dacă şoferul nu a suferit leziuni majore, el trebuie să încerce să deschidă uşa. Dacă nu poate, va trebui să încerce să deschidă geamul”, a precizat maiorul Pană. Cert este că, în urma unui astfel de accident, contează adâncimea apei pentru că presiunea asupra maşini creşte pe măsură ce apa e mai adâncă, ne-au explicat pompierii salvatori. „În cazul tânărului de ieri, apa nu era adâncă, însă el a avut neşansa să îi rămână blocat piciorul”, a precizat unul dintre pompierii care au participat la intervenţie.

Aurelian avea o pasiune: „picta” maşini

Tânărul de 36 de ani care a pierit pe fundul Lacului Floreasca era vopsitor de meserie. Lucra la un atelier auto. „Era un băiat cuminte. Îi plăcea să vopsească maşinile în fel şi chip. De aceea şi pe a lui şi-a făcut-o aparte”, au povestit apropiaţi ai tânărului. Părinţii săi erau sfâşiaţi de durere, ieri, la aflarea veştii că singurul lor copil s-a prăpădit. Aurelian era divorţat şi avea un copil. De asemenea, avea permis de conducere din 1997.

Anchetatorii au stabilit că ieri, în jurul orei 13.30, când a avut loc accidentul, tânărul circula dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare pe Calea Flore

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°