Stocul noului smartphone al finlandezilor a fost epuizat în Marea Britanie, Franţa şi Olanda, dar analiştii nu sunt optimişti. Nokia Lumia 800, nava amiral a smartphone-urilor firmei finlandeze, a fost pusă în vânzare miercuri pe unele pieţe din Europa.
Primele estimări arată că, deşi nu se mişcă la fel de bine precum se aşteptau şefii companiei, telefonul poate fi un prim pas în revenirea Nokia în lupta granzilor. Astfel, conform cifrelor oferite de cotidianul „The Guardian", Nokia va vinde de la 500.000 la 1 milion de unităţi până de Crăciun.
Cifrele pot părea înşelătoare, deoarece iPhone 4S, lansat de curând la nivel mondial, a fost precomandat în patru milioane de exemplare în primul weekend. Cu toate acestea, spre deosebire de Apple, care vine cu un capital de imagine şi cu o cultură a clienţilor bine dezvoltată, Nokia şi-a pierdut fanii radicali în ultimii ani. În plus, finlandezii au călcat cu grijă pe un teren minat, alegând doar şase ţări pentru primul val de lansare a noului smartphone.
Testul american, în 2012
Analiştii din piaţă au însă păreri împărţite în legătură cu succesul telefonului. Astfel, specialiştii de la banca americană de investiţii Pacific Crest sunt de părere că „livrările Nokia pentru telefonul cu sistem de operare Windows sunt mai mici decât era anticipat". De asemenea, reprezentanţii băncii americane Jeffries au declarat că „impresia noastră a fost că cifra de 1 milion de unităţi într-un weekend nu este magnifică, dar nu este un dezastru complet".
Cu toate acestea, nu toate pieţele au reacţionat prost la noul telefon. O marcă populară în Europa, Nokia a vândut toate dispozitivele alocate momentan Franţei, Marii Britanii şi Olandei. Anul viitor, Nokia va avea examenul de maturitate pe o piaţă pe care nu s-a descurcat niciodată bine: Statele Unite.
Lipsa de popularitate pe continentul american s-a văzut