Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumânările lui Boc şi acatistele lui Udrea de la Zidul Plângerii

Publicat in Ziua Veche, joi 24 noiembrie 2011 ·

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seara, că vizita efectuată la Mormântul Sfânt i-a permis să trăiască un “moment spiritual magic” de care te poţi bucura o singură dată în viaţă şi care nu se uită niciodată.

“Am avut un scurt moment în care, ca orice creştin, am putut să mă bucur şi să trăiesc momente unice vizitând locurile sfinte. Este un lucru pe care nu-l uiţi niciodată şi poate ai doar o singură dată această şansă în viaţă“, a spus Boc.

La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, aflată în delegaţia premierului, a spus jurnaliştilor că a lăsat acatiste la Zidul Plângerii, ca şi în vizita sa anterioară la Ierusalim, când dorinţele formulate i s-au şi îndeplinit. Emil Boc şi miniştrii care îl însoţesc în vizita în Israel au mers, miercuri seara, în Oraşul Vechi din Ierusalim şi au vizitat Mormântul Sfânt, oprindu-se în final la Zidul Plângerii, fiind atent supravegheaţi de forţele de securitate israeliene pe parcursul întregului drum.

Împreună cu delegaţia de miniştri, Boc s-a oprit la un magazin din Oraşul Vechi şi a cumpărat 33 de lumânări, pe care le-a aprins la Mormântul Sfânt. Conform tradiţiei, cele 33 de lumânări, semnificând vârsta la care a fost crucificat Iisus Hristos, au fost aprinse la Mormântul Sfânt şi luate acasă de premier. Alături de lumânări, Boc a cumpărat mai multe iconiţe şi cruciuliţe.

La Zidul Plângerii, Boc s-a recules aşezându-se pentru câteva minute pe scaun, alături de miniştrii Borbely, Ritli, Baconschi, Tabără şi Funeriu, la fel procedând în spaţiul rezervat femeilor miniştrii Elena Udrea şi Sulfina Barbu şi secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu.

Şeful Guvernului se află, miercuri şi joi, la Ierusalim, pentru şedinţa interguvernamentală româno-israeliană.

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seara, că vizita efectuată la Mormântul Sfânt i-a permis

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 15 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 35 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°