Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contre pe deciziile instanţelor Palaz - „CJC minte. Taxa de drum e suspendată"

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 noiembrie 2011 ·

Consiliul Judeţean Constanţa a anunţat ieri, printr-o informare de presă, că Tribunalul Constanţa s-a pronunţat favorabil instituţiei judeţene în ceea ce priveşte dosarul nr. 12486/118/2011. Potrivit informării CJC, „instanţa a hotărât că tarifele şi taxele privind transporturile de persoane şi de marfă pe reţeaua de drumuri judeţene, adoptate conform HCJ nr. 5/2007 şi actualizate prin HCJ nr. 223/2008 sunt legale".

De menţionat că situaţia de conflict apărută între Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa a luat amploare imediat după ce prefectul Claudiu Palaz a atacat în instanţă hotărârea nr. 352/15.12.2010 adoptată de Consiliul Judeţean Constanţa în şedinţa din 15 decembrie 2010. Potrivit hotărârii 352, la momentul respectiv, CJC a decis aplicarea unor tarife suplimentare de utilizare a drumurilor judeţene pentru autovehiculele care depăşesc masa autorizată admisă şi dimensiunile maxime de gabarit. Prefectul a atacat această hotărâre, invocând faptul că aplicarea unei astfel de taxe pentru anul fiscal 2011 ar fi trebuit votată şi aprobată până la data de 01.07.2010. De altfel, imediat după ce prefectul a anunţat că a atacat în instanţă hotărârea nr. 352/15.12.2010, fiindu-i suspendate efectele, purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, a dat un comunicat prin care precizează că „atacarea în instanţa de contencios administrativ de către Prefectura Constanţa a HCJ 352/2010 are efect suspensiv doar pentru prevederile hotărârii mai sus menţionate şi nu suspendă hotărârile anterioare. Cu alte cuvinte, sunt aplicabile tarifele, taxele şi taxele speciale prevăzute de HCJ 5/2007 actualizate prin HCJ 223/2008". În replică, prefectul Claudiu Palaz spunea atunci că hotărârea nouă, nr. 352/2010, este dată pentru că între timp legislaţia s-a modificat, iar celelalte hotărâri nu mai aveau bază legală.

Despre informarea de pres

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 45 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 58 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°