Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu spune câţi bugetari vor mai rămâne până la sfârşitul lui 2012

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 noiembrie 2011 ·

Numărul de angajaţi la stat va ajunge la 1,1 milioane la sfârşitul anului 2012, a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, astăzi, la un seminar organizat de The Economist. Sursa: Administrația Prezidențială

Potrivit şefului statului, niciunul dintre politicienii români nu au fost conştienţi de nevoia de restructurare a statului până la venirea crizei. "Cu această ocazie ne-am văzut costurile uriaşe cu administraţia, cu sistemele de protecţie socială. De aceea reformarea statului şi a sistemelor sociale sunt priorităţi. România a descoperit practica de a face politică cu bani publici în ultimii cinci ani. În Europa civilizată se practică de mult, iar acum şi Europa civilizată plăteşte factura acestui mod de a face politică cu bani publici", a spus Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, numărul de salariaţi din sectorul de stat în România s-a redus cu 180.000 de persoane, respectiv cu circa 5.000 de persoane pe lună. "Acest lucru va continua. Numărul angajaţilor la stat va ajunge la 1,1 milioane de persoane la finalul anului 2012, de la 1,4 milioane" la începutul crizei, a precizat şeful statului.

Cât ne costă asistenţa socială

Traian Băsescu spune că programele de asistenţă socială costă 19 miliarde de lei. "Slavă Domnului, ieri a trecut prin Parlament şi legea care reduce numărul de programe naţionale la nouă de la 54, urmând să se facă o gestionare corectă a alocării resurselor pentru suport social al celor care într-adevăr au nevoie", a spus oficialul. Potrivit acestuia, şi Europa plăteşte factura realizării unei astfel de politici sociale.

Băsescu şi-a manifestat aprecierea faţă de responsabilitatea de care au dat dovadă sindicatele din România când a fost vorba despre adoptarea noului Cod al muncii care liberalizează piaţa muncii şi introduce pedepse aspre pentru cei care utilizează munca la negru. @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CNA vrea investigarea TikTok: cere ajutor Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 14 ore
CNA cere Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok, în contextul campaniei de promovare derulată de către candidatul independent Călin Georgescu pe această platformă, anunță Valentin Jucan, vicepreședinte CNA. Reprezentantul CN

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 16 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°