Piaţa de circa 2 milioane de locuitori a Capitalei continuă să fie atractivă pentru reţelele de hipermarketuri, care după ce au deschis 20 de magazine în ultimii zece ani, vor transforma în următoarea perioadă şi alte fabrici din Bucureşti în spaţii comerciale.
Carrefour, Kaufland şi Auchan s-au înţeles în ultimele luni cu proprietarii terenurilor de pe platformele Electroaparataj (Pantelimon), Romprim (Berceni) şi Grantmetal (Crângaşi) pentru realizarea unor noi hipermarketuri, în timp ce irlandezii de la Caelum Development au anunţat recent începerea lucrărilor la mallul ParkLake Plaza din Titan, care va avea Cora printre chiriaşi.
Auchan negociază şi achiziţia unei porţiuni din platforma Tricodava din Drumul Taberei, Kaufland a început construcţia unui magazin pe şoseaua Mihai Bravu, în timp ce Cora a finalizat demolările de pe un teren din apropierea autogării Rahova, unde va realiza de asemenea un hipermarket.
Per total, şapte noi hipermarketuri ar putea apărea în decurs de doi-trei ani.
Firma Grantmetal din Bucureşti are programată pentru începutul lunii decembrie o Adunare Generală Extraordinară a acţionarilor prin care propune aprobarea vânzării unui teren de 15.600 de metri pătraţi din Bulevardul Constructorilor. Terenul este în curs de achiziţie de către francezii de la Auchan, care în prezent au doar două hipermarketuri în Bucureşti - în Militari şi Titan. "Avem un antecontract, suntem în discuţii, dar nu s-a încheiat vânzarea", spune Nicolae Mocanu, preşedintele CA al Grantmetal.
Francezii de la Carrefour au cea mai mare reţea de hipermarketuri din Bucureşti, cu opt unităţi funcţionale, dar continuă să se extindă, astfel că au semnat în toamna acestui an un contract de închiriere în cadrul viitorului centru comercial Mega Mall, care va fi dezvoltat pe platforma Electroaparataj, de lângă stadionul Arena Naţională.
Toto