Una dintre cele mai cunoscute figuri ale noului val cinematografic românesc, Andi Vasluianu a jucat în Furia, Marilena de la P7, Hîrtia va fi albastră, California Dreamin’ (nesfîrşit), Cea mai fericită fată din lume, Periferic. Are rolul principal în pelicula ungară Bibliotheque Pascal şi în cea americană The Gambler. S-a încăpăţînat să joace la fel de mult teatru, de la roluri contemporane la melancolice personaje cehoviene sau la ţestoasa Caliban din Furtuna lui Shakespeare.
Sînteţi un actor care lucrează mult. În filme, jucaţi de obicei rolul băiatului de cartier. V-aţi gîndit la pericolul de a intra într-o tipologie?
Sper să nu se întîmple asta. Rolurile pe care le-am făcut în ultimul an sînt foarte diferite. În Periferic, personajul meu e un om simplu care are o familie, are probleme cu sora lui şi e duplicitar. E un om ascuns şi, mai ales, laş, defectul ăsta e scos bine de tot în faţă. În Mănuşi roşii sau în Între ape, personajele sînt în alte zone. Mă apropii de 40 de ani, încep să se schimbe rolurile pe care le primesc. A trecut perioada cînd eram distribuit în roluri de băiat de cartier.
Dvs. şi Dragoş Bucur i-aţi jucat pe tinerii furioşi ai anilor 2000.
Da, dar chiar şi acele personaje erau diferite. Acum e un abur peste toate filmele din noul val. E normal să fim trataţi la fel şi eu, şi Bucur, Mimi Brănescu, Bogdan Dumitrache. Toţi am fost sub umbrela regizorilor din noul val, cu hiperrealismul ăsta frust. Luaţi de ei, crescuţi de ei, noi am căpătat imaginea de băieţi de cartier, dar nu sîntem numai asta. Acum joc un rol de tată, e al patrulea de felul ăsta.
Dintre toţi care aţi făcut film în seria asta furioasă, sînteţi singurul care jucaţi constant teatru. Asta deşi tentaţia filmului e foarte mare.
N-aş putea renunţa niciodată la teatru. Nu pot să fac numai un singur lucru, deci n-aş putea să fac nu
