Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris, Berlin şi Roma sunt decise să "garanteze perenitatea euro"

Publicat in rfi, joi 24 noiembrie 2011 ·

"Suntem hotărâţi să lucrăm împreună pentru a sprijini euro", spune preşedintele francez, Nicolas Sarkozy. El a făcut declaraţia joi, după o reuniune la Strasbourg, cu premierul italian, Mario Monti şi cancelara germană, Angela Merkel. Franţa şi Germania vor face propuneri pentru modificarea tratatelor europene, pentru o mai bună guvernanţă a zonei euro. Modificările nu vor viza BCE.

Germania, Franţa şi Italia sunt determinate să "garanteze perenitatea euro", afirmă Nicolas Sarkozy.

Cele trei ţări sunt perfect conştiente de gravitatea situaţiei, mai declară preşedintele francez, care se referă la criza datoriilor din zona euro.

Parisul şi Berlinul vor face "propuneri pentru modificarea tratatelor", precizează Nicolas Sarkozy.

Cancelara germană, Angela Merkel, subliniază că modificarea tratatelor nu va avea nimic de-a face cu statutul şi rolul Băncii Centrale Europene (BCE).

Pe de altă parte, Franţa şi Germania au încredere în liderii BCE şi se vor abţine de la a le cere ceva, spune liderul de la Palatul Elysee, Nicolas Sarkozy.

Reuniunea Sarkozy-Merkel-Monti vine pe fondul divergenţelor dintre Franţa şi Germania privind rolul pe care ar trebui să-l joace Banca Centrală Europeană, în criza datoriilor din zona euro. Parisul ar vrea o implicare a BCE, în timp ce Berlinul nici nu vrea să audă de aşa ceva.

De partea sa, premierul italian, Mario Monti, confirmă după întâlnirea cu Sarkozy şi Merkel că vrea să atingă echilibrul bugetar în Italia în 2013. Viabilitatea finanţelor publice presupune o creştere economică, mai declară noul şef al Guvernului de la Roma.

"Suntem hotărâţi să lucrăm împreună pentru a sprijini euro", spune preşedintele francez, Nicolas Sarkozy. El a făcut declaraţia joi, după o reuniune la Strasbourg, cu premierul italian, Mario Monti şi cancelara germană, Angela Merkel. Franţa şi Germania vor face p

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 56 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°